1 IULIE – 1863: Războiul Civil American. La Gettysburg are loc cea mai sângeroasă bătălie pentru reîntregirea Statelor Unite ale Americii

Contextul secesiunii Statelor Unite 

Motivul izbucnirii a fost refuzul unor state americane sudiste privind abolirea sclaviei. Cei mai mulţi sclavi erau afro-americani. Comerţul şi forţarea acestora de a munci pe plantaţii reprezenta o parte semnificativă a economiei Sudulului.

Statele din Nord erau în favoarea abolirii sclaviei, fiind cuprinse de mişcarea religioasă A Doua Mare Trezire Spirituală între anii 1820-1830, iar adepţii mişcării doreau reforme sociale. 

Statele sudiste refuzau să interzică sclavia şi să facă tranziţia la agricultura mecanizată, ameninţând cu ieşirea din Uniunea Federală a Statelor Unite ale Americii. 

Primul stat care a ieşit din Uniune a fost Carolia de Nord, în decembrie 1860. Alte şase state i-au urmat exemplul, iar la Montgomery, delegaţiile statelor sudiste s-au întrunit şi au înfiinţat Statele Confederate ale Americii, cu Jefferson Davis ales ca preşedinte. 

Capitala Confederaţiei Statelor Americii era Montgomery, având populaţia totală de 9 milioane de oameni, din care 3,5 milioane erau sclavi. Confederaţia şi-a creat şi propriul dolar, fiind imprimate bancnote specifice cu chipurile lui  Andrew Jackson (un fost preşedinte american care era un sclavagist convins) şi John C. Calhoun (fost vicepreşedinte ce era un radical antiguvernamental). 

Aveau şi sloganul ,,Sub Dumnezeu, Vindecătorul Nostru” şi imnul ,,Dumnezeu Salvează Sudul”. 

Statele care făceau parte din Statele Confederate ale Americii erau următoarele: Carolina de Sud, Missippi, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana, Texas, Virginia, Arkansas, Carolina de Nord,Tennessee şi Kentucky. 

Statele care făceau parte din Statele Unite ale Americii, care adoptaseră un nou nume – Uniunea, erau: California, Connecticut, Delaware, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New York, Ohio, Oregon, Pennsylvania,  Rhode Island, Vermont, Virginia de Vest, Wisconsin, Kentucky, Missouri,  Virginia de Vest, Arizona, Colorado, Dakota, Idaho, Montana, Nebraska, New Mexico, Utah, Washington şi disctrictul Columbei (unde este situată capitala Uniunii – Washington D.C.). 

Preşedintele Uniunii din 1861 era Abraham Lincoln, un american născut în Kentucky, crescut în sărăcie, care a devenit apoi avocat şi politician membru al Partidului Republican, nou înfiinţat în 1854. 

Pe 12 aprilie 1861 a debutat cel mai sângeros război de pe teritoriul Americii de Nord – Războiul Civil American. Fortul Sumter de la intrarea în portul Charleston a fost revendicat şi asediat de confederaţi. În 1862, armatele confederate (sudiştii) şi armatele unioniste (nordiştii) s-au bătut la Bull Run, apoi la Shiloh. 

Nordiştii au capturat New Orleans, însă au fost înfrânţi la Fredericksburg. 

 

Gettysburg – cea mai sângeroasă bătălie de pe teritoriul Americii de Nord 

Mai 1863 – sudiştii, aflaţi sub comanda generalului Robert E.Lee, obţin o victorie în bătălia de la Chancellorsville. Cu moralul ridicat, cei 75,000 de soldaţi sudişti au mărşăluit spre nord, Lee văzând o oportunitate de a cuceri Harrisburg, capitala statului american nordist Pennsylvania. Sudiştii sperau că prin acest act, nordiştii vor fi dispuşi să ajungă la masa tratativelor pentru pace, iar Confederaţia îşi va asigura independenţa şi existenţa ca uniune pentru totdeauna. 

Dar armata unionistă de 97,000 de soldaţi, conduşi de generalul George G. Meade, care avea un temperament vulcanic, avea să se opună înaintării armatei confederate la sud de oraşul Gettysburg, în sudul Pennsylvaniei. 

Iunie 1863 -armata confederată a Virginiei de Nord înaintează spre Munţii Blue Ridge şi prin Valea Shenandoah. 

Cu patru zile înainte ca sudiştii să ajungă la Gettysburg, George G. Meade a fost numit comandantul Armatei de pe Potomac şi a mărşăluit spre Robert Lee, care se afla la Chanbergsburg, la 40 km vest de Gettysburg. 

Le şi-a trimis armata Virginiei de Nord în trei corpuri, comandate de generalii James Longstreet, A.P. Hill şi Richard S. Ewell.

Hill fusse distras de o informaţie că un stoc de încălţăminte se afla în oraşul Gettysburg, dar generarul şi comandantul unei brigăzi, James Pettigrew, s-a retras din oraş la vederea unui corp de cavalerie Unionistă condusă de generalul unionist, John Buford, ce se deplasa dinspre sud. 

Hill a ordonat la 1 iulie ca diviziile confederate să mărşăluiască spre Gettysburg. 

 

Prima zi – unioniştii în dezavantaj, confederaţii atacă flancurile 

Unităţile generalui unionist Buford  s-au menţinut pe poziţii, dar generalul John F. Reynolds este împuşcat mortal de un trăgător confederat. Infanteriştii condederaţi pornesc la asalt cu mushete prevăzute cu baionete, în vreme ce călăreţii unionişti trag cu carabine Spencer, încărcându-le mult mai rapid. 

Lupta intensificându-se, bilanţul soldaţilor răpuşi a crescut dramatic, unioniştii luptând cu disperare să păstreze flancul stâng în timp ce erau presaţi de atacurile confederaţilor. 

Încercânnd să atace şi flancul drept expus al Uniunii, apărarea s-a prăbuşit. Generalul unionist Meade era pe drum de la Taneytown, iar pe la miezul nopţii, generalul confederat Robert Lee a sosit la faţa locului. 

Părea că sudiştii vor câştiga, dar trupele lui Hill s-au redus numeric, suferind pierderi grele, iar generalul confederat Robert Ewell pierduse controlul asupra luptei, refuzând în cele din urmă să mai continue atacurile. 

Decizia sa a schimbat soarta bătăliei. 

A doua zi – unioniştii menţin poziţiile strategice

Pe 2 iulie, Meade a continuat apărarea la Gettysburg, chiar şi dacă nu avea toate întăririle la dispoziţi. 

Robert Lee era pregătit să atace flancul stâng al Uniunii, în vreme ce asalta dealurile Cemetery şi Culp pentru a-l forţa pe Meade să se retragă. 

Pe Longstreet a întâmpinat difiicultăţi. Cu toate că artileria confederată trăgea spre toate poziţiile expuse ale armatei unioniste, nu izbutea să-i facă să se retragă.

Dar apoi,  infanteriştii confederaţi din Alabama şi Texas mărşăluiau spre Little Round Top pentru a captura un deal ce era un obiectiv cheie din punct de vedere strategic, apărat de  general maior Gouverneur K. Warren şi de trupele altor generali ca George Sykes din Pennsylvania, New York şi Maine. 

Confederaţii năvăliseră în atacuri succesive împotriva trupelor şi poziţiilor apărate de Sykes. 

La Wheatfield era carnagiu, iar confederaţii cuceriseră obiectivele strategice Devil’s Den şi Peach Orchard, în vreme ce Warren încă controla Little Round Top. 

La dealurile Culp şi Cemetery, confederaţii înaintau, dar unioniştii au primit întăriri de la generalul Hancockm securizând zona şi dealul Culp. Luptele celei de-a doua zi au încetat la ora 22. 

 

A treia zi – confederaţii atacă, dar sunt seceraţi de tunurile de artilerie unioniste 

Confederaţii nu reuşesc pe parcursul nopţii să ocupe tranşeele din Culp’s Deal. După câteva ore de răgaz, Robert Lee a ordonat un atac concentrat asupra centrului armatei unioniste de la Cemetery Ridge pentru a produce o breşă. 

La ora 4 dimineaţa, James Longstreet începe asaltul final, ordonând artileriei confederate să tragă spre flancul stâng al armatie unioniste. 

Diviziile generalului confederat John Bell Hood capturează Devil’s Den. Trupele unioniste ale generalului Gouverneur K. Warren apără poziţia Little Round Top cu mari dificultăţi.

La Peach Orchard şi Wheatfield, confederaţii atacă flancurile generalului unionist Daniel Sickles, care este rănit grav la picior de la un foc de tun şi este amputat după ce artileria confederată trage cu putere spre liniile lui Meade. 

Corpul de armată confedederată a lui A.P. Hill atacă centrul armatie Uniunii. Deşi reuşesc să înainteze, confederaţii se retrag pentru că nu fac faţă contraatacurilor unioniştilor şi câştigurile sunt doar temporare.

Generalul confederat Richard Ewell nu reuşeşte să captureze dealul Culp’sHill. Nici ofiţerul confederat Jubal Early nu reuşeşte să captureze Cemetery Hill. 

Flancul drept al armatei unioniste este salvat. 

Trupele confederate, comandate de George Pickett , Richard B. Garnett, James L. Kemper şi Lewis A. Armistead, au trecut la atac, expuse la focurile de artilerie al tunurilor unioniste, ce erau masate pe înălţimi. 

La ora 13, confederaţii au tras cu cele 150 de tunuri ale lor spre centurl Uniunii.

Unioniştii au tras şi ei cu cele 80 de tunuri ale lor.

Vreme de două ore, iar apoi, generalul Picket şi-a chemat trupele la atac, strigând “Sus soldaţi, la posturile voastre,nu uitaţi că sunteţi din bătrâna Virginie, şi au alergat pentru a răpune centrul armatei unioniste, înaintând spre o pădure de pe creasta Cemetery Ridge, traversând pe câmp deschis, expuşi la artileria unionistă ce-i secerau pe soldaţii sudişti. 

Printr-o ambuscadă ingenioasă, trupele de infanterie unioniste au tras din spatele zidului de piatră spre atacatorii confederaţi.  

Cavaleria Uniunii, condusă de Hugh Judson Kilpatrick, năvăleşte peste confederaţi, stopând încercările lor de a trimite întăriri spre Cemetery Ridge. Apoi, cavaleria unionistă măcelăreşte trupele confederate ale lui James Longstreet.  

Garnett şi Armistead au fost răpuşi, iar Kemper a fost grav rănit. Trupele confederate s-au retras. 

Bătălia s-a încheiat cu victoria Uniunii şi înfrângerea Confederaţiei. 

În cele trei zile, au fost răpuşi 3,149 de unionişti şi 4,536 de confederaţi. 19,664 de unionişti şi 18,089 de confederaţi au fost răniţi. 

Deşi unioniştii au obţinut victoria, nu a fost una celebrată. Până la urmă, Gettysburg a fost o adevărată baltă de sânge american vărsat. 

Robert Lee, în ziua umătoare, chiar de sărbătorirea Declaraţiei de Independenţă, a ordonat retragerea trupelor armatei confederate din Virgnia. 

Vicksburg, un oraş confederat din Mississppi, a capitulat în faţa forţelor unioniste.

Discursul de la Gettysburg – ,,o nouă naştere a libertăţii ” 

La 19 noiembrie 1863, preşedintele unionist Abraham Lincoln a ţinut un discurs de 200 de cuvinte:

,,În urmă cu patruzeci şi şapte de ani, părinţii noştri au adus pe acest continent o nouă naţiune, concepută în libertate şi dedicată propunerii că toţi oamenii sunt creaţi egali.

Acum suntem implicaţi într-un mare război civil, care testează dacă această naţiune, sau orice altă naţiune concepută şi dedicată în acest mod, poate rezista mult timp. Ne-am întâlnit pe un mare câmp de luptă al acestui război. Am venit să dedicăm o porţiune din acel câmp, ca loc de odihnă pentru cei care şi-au dat viaţa pentru ca această naţiune să trăiască. Este foarte potrivit  să înfăptuim acest lucru.

Dar, într-un sens mai larg, nu putem dedica – nu putem consacra – nu putem sfinţi  acest pământ. Bărbaţii curajoşi, vii şi morţi, care au luptat aici, l-au consacrat, cu mult peste biata noastră putere de a adăuga sau de a diminua.

Lumea nu va lua prea mult în seamă şi nici nu-şi va aminti mult timp ce spunem noi aici, dar nu va putea uita niciodată ce au făcut ei aici.

Nouă, celor vii, ne revine mai degrabă sarcina de a ne dedica aici lucrării neterminate pe care cei care au luptat aici au dus-o atât de nobil până acum.

Mai degrabă, noi trebuie să ne dedicăm aici marii sarcini care ne aşteaptă – să luăm de la aceşti morţi onoraţi un devotament sporit faţă de acea cauză pentru care şi-au dat ultima măsură de devotament – să luăm aici hotărârea fermă ca aceşti morţi să nu fi murit în zadar – ca această naţiune, sub Dumnezeu, să aibă o nouă naştere a libertăţii – şi ca guvernarea poporului, de către popor, pentru popor, să nu dispară de pe pământ”.