Boomul AI mută alte 20 de miliarde de dolari spre SUA: companiile taiwaneze își extind investițiile în tehnologie
Șeful economiei taiwaneze, Kung Ming-hsin, a anunțat că firmele taiwaneze intenționează să investească alte 20 de miliarde de dolari în Statele Unite. Oficialul a făcut anunțul miercuri, la deschiderea pavilionului SUA din cadrul târgului SEMICON Taiwan, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei semiconductorilor și microelectronicii, dar nu a precizat ce companii vor realiza proiectele și nici cum va fi împărțită suma.
Potrivit Reuters, firmele taiwaneze investesc „foarte activ” în Statele Unite, iar Ministerul Economiei a reevaluat, după participarea Taiwanului la summitul SelectUSA din luna mai, planurile companiilor care doresc să-și extindă operațiunile pe piața americană.
SUA atrage producția de cipuri
Statele Unite încearcă să-și dezvolte propria industrie de semiconductori și să reducă dependența de producătorii asiatici. Cipurile sunt esențiale pentru centrele de date și pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, iar explozia cererii pentru aplicații AI determină companiile să investească masiv în capacități de producție.
Washingtonul încearcă de mai mult timp să convingă producătorii taiwanezi de tehnologie să-și extindă prezența în SUA. Extinderea producției pe teritoriul american contribuie la consolidarea lanțului de aprovizionare cu semiconductori și produse electronice.
Bill Frauenhofer, reprezentant al Departamentului Comerțului al SUA, a salutat anunțul făcut de ministrul taiwanez, subliniind importanța proiectelor pentru dezvoltarea unei industrii americane „mai rezistente și mai inovatoare”.
Cel mai mare producător de cipuri din lume, investiții masive în SUA
Cei 20 de miliarde de dolari anunțați acum nu includ și investițiile celui mai mare producător mondial de cipuri, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC).
Compania a anunțat în iulie încă 100 de miliarde de dolari pentru extinderea operațiunilor sale din Arizona, ceea ce a dus la aproximativ 265 de miliarde de dolari valoarea totală a investițiilor planificate de TSMC în Statele Unite.
TSMC produce cipuri avansate utilizate în tehnologii de inteligență artificială, smartphone-uri și numeroase alte produse electronice. Extinderea fabricilor sale din Arizona reprezintă una dintre cele mai importante investiții străine în industria americană a semiconductorilor.
