SUA taie fondurile universităților care boicotează Israelul
Proiectul, intitulat „Protect Economic and Academic Freedom Act”, a fost adoptat joi de Camera Reprezentanților, dar mai trebuie să treacă de Senat înainte de a ajunge la președintele Donald Trump pentru a fi semnat și a deveni lege.
Măsura va împiedica universitățile care boicotează Israelul să beneficieze de anumite fonduri federale. Potrivit Fox News, sunt vizate și instituțiile care restricționează participarea studenților la programe academice în Israel sau accesul studenților israelieni la programe universitare din SUA.
Liderii democrați din Camera Reprezentanților s-au opus proiectului, susținând că acesta ridică probleme în ceea ce privește libertatea de exprimare. Una dintre obiecții este că universitățile ar putea pierde finanțarea federală inclusiv dacă refuză relațiile cu așezările israeliene din Cisiordania, nu doar dacă boicotează relații cu Israelul.
Cisiordania este teritoriu palestinian aflat sub ocupație israeliană din 1967, iar statutul coloniilor israeliene construite acolo reprezintă unul dintre cele mai controversate dosare ale conflictului israeliano-palestinian. În temeiul dreptului internațional, ONU consideră aceste colonii ilegale. Israelul respinge această interpretare.
Democratul Josh Gottheimer, unul dintre inițiatorii proiectului, a apărat însă măsura. „Spune pur și simplu că, dacă universitatea ta primește bani de la contribuabilii federali, nu poate discrimina parteneriatele academice sau investițiile cu o anumită țară”, a declarat congresmenul.
Casa Albă, în conflict cu marile universități
Proiectul este adoptat după mai bine de un an în care administrația Trump și-a intensificat presiunile asupra unor mari universități americane. Casa Albă le-a acuzat că nu au combătut suficient antisemitismul și că au tolerat manifestații pro-palestiniene devenite, în unele cazuri, ostile studenților evrei.
După revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025, autoritățile federale au amenințat mai multe instituții de învățământ superior cu pierderea finanțării și au deschis investigații privind modul în care acestea au gestionat protestele declanșate de războiul din Gaza.
Columbia University s-a aflat printre primele vizate. În martie 2025, administrația Trump a retras sute de milioane de dolari din granturi și contracte federale, acuzând universitatea că nu ar fi protejat studenții evrei. Pentru a începe negocierile privind recuperarea finanțării, Columbia a acceptat ulterior o serie de schimbări cerute de Washington, printre care modificarea procedurilor disciplinare, întărirea securității în campus și o supraveghere mai strictă a programelor universitare dedicate Orientului Mijlociu.
Administrația Trump a blocat și finanțări federale de miliarde de dolari destinate Universității Harvard și a avertizat zeci de alte instituții de învățământ superior că riscă măsuri similare dacă nu respectă legislația federală împotriva discriminării.
Consecințe pentru susținătorii cauzei palestiniene
Casa Albă și republicanii au acuzat unele dintre protestele organizate în campusurile americane de antisemitism și extremism. De cealaltă parte, protestatarii și organizațiile pentru apărarea libertăților civile susțin că protestele față de acțiunile Israelului în Gaza și sprijinul pentru cauza palestiniană nu pot fi considerate manifestări antisemite.
Administrația Trump a luat măsuri și împotriva studenților străini implicați în activism pro-palestinian. Începând din martie 2025, autoritățile au revocat vize și au inițiat proceduri de deportare în unele astfel de cazuri.
Universitățile, între finanțare și libertatea de exprimare
Acțiunile împotriva studenților străini implicați în activism pro-palestinian au fost contestate în instanță. La sfârșitul lunii august 2026, un judecător federal a decis că folosirea legislației privind imigrația pentru anularea vizelor și inițierea deportării unor studenți străini din cauza opiniilor pro-palestiniene și a criticilor la adresa Israelului încalcă protecțiile constituționale privind libertatea de exprimare.
Noul proiect adoptat de Camera Reprezentanților adaugă boicotarea Israelului printre motivele pentru care universitățile ar putea pierde finanțarea federală. Susținătorii proiectului spun că banii contribuabililor nu trebuie să finanțeze discriminarea împotriva Israelului, în timp ce criticii avertizează că prevederile afectează libertatea de exprimare și autonomia universitară.
