OFF The Record. Dezvăluirile lui Călin Nistor, fost procuror șef DNA: Ar trebui să revină competența de cercetare a magistraților
Călin Nistor, fost șef al DNA, despre structura care anchetează magistrații
Fostul procuror șef al DNA Călin Nistor a vorbit, vineri, la emisiunea OFF The Record de la Mediafax, despre structura specială din cadrul Parchetului General care investighează infracțiunile comise de magistrați.
Acesta spune că președintele României ar putea participa mai des la ședințele CSM pentru a înțelege problemele sistemului judiciar și pentru a contribui la găsirea unor soluții.
„Da, președintele prin normele constituționale are prerogativa să prezideze ședințele atunci când înțelege să participe. Că nu e obligat să participe la acele ședințe, le prezidează, nu are drept de vot. Practic, e un atribut constituțional. Dacă președintele alege să îl exercite bine, dacă nu, iar bine. Poate că ar fi bine să participe mai des la astfel de ședințe, să înțeleagă problemele sistemului judiciar, să încerce o rezolvare a acestor probleme”, a declarat Călin Nistor la Mediafax.
Știrea inițială
Atacurile politicului la adresa sistemului judiciar au ca scop slăbirea Justiției în ochii cetățeanului, arată CSM. Numai că, spre deosebire de alți ani, acum atacurile au venit din partea dreaptă a eșicherului politic, nu din partea stângă.
Cât de influențați sunt procurorii și judecătorii de atacurile politicienilor? De ce foștii procurori șefi ai DNA nu s-au poziționat pe nicio listă a nemulțumiților din Justiție? Cum vede un fost șef al DNA documentarul Recorder și campania împotriva Justiției? Ce a rezolvat tăierea pensiilor magistraților în economia pensiilor speciale din România? Cât adevăr și câtă legendă este în campania „sună Lia”? Cum se poate rezolva problema prescripției? După noile numiri în fruntea parchetelor, mai are DNA independența și forța instituțională din trecut?
Cât corupe Puterea și cât Opoziția? Cum afectează lipsa de personal și slaba pregătire a magistraților celeritatea proceselor? Cât de mult s-a ideologizat Justiția? Care sunt cele mai mari probleme ale sistemului judiciar?
La toate aceste întrebări și multe altele – răspunde Călin Nistor, fost procuror șef al DNA.
Vineri, în exclusivitate, pe Mediafax.
