Mihai Fifor atacă Guvernul Bolojan după scăderea PIB: Minus cu minus fac doar și mai multă sărăcie

Mihai Fifor atacă Guvernul Bolojan după scăderea PIB: Minus cu minus fac doar și mai multă sărăcie

Într-o postare pe Facebook, Mihai Fifor afirmă că datele INS arată o scădere cu 2% a PIB-ului României în trimestrul al doilea din 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria ajustată sezonier.

Social-democratul atrage atenția că aceasta ar fi a treia scădere consecutivă a economiei raportată la perioada similară a anului precedent. Potrivit cifrelor invocate de Fifor, PIB-ul a scăzut cu 1,4% în trimestrul al patrulea din 2025, cu 1,1% în primul trimestru din 2026 și cu 2% în trimestrul al doilea.

De unde vine involuția economiei

Fifor pune evoluția economică în legătură cu măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan, precum majorarea TVA și a accizelor.

„Când iei mai mulți bani de la oameni, când scumpești aproape tot ceea ce cumpără, când sufoci firmele cu taxe și impredictibilitate, nu trebuie să fii mare economist ca să înțelegi ce urmează”, susține Mihai Fifor.

România a pierdut 63.000 de locuri de muncă în privat

Deputatul PSD afirmă că efectele s-ar vedea în scăderea consumului, a producției și a investițiilor. El susține, de asemenea, că România a pierdut 63.000 de locuri de muncă în mediul privat, că investițiile străine au scăzut cu 82% și că producția industrială, turismul și sectorul HORECA au înregistrat scăderi.

„Practic, nu prea mai există indicator important al economiei reale în dreptul căruia Guvernul Bolojan să nu fi reușit să așeze un minus”, afirmă Fifor.

Social-democratul critică și justificarea măsurilor de austeritate prin nevoia de reformă și susține că majorarea taxelor și reducerea consumului nu reprezintă o soluție pentru redresarea economiei.

Fifor, lui Bolojan: O economie nu se pune pe picioare tăindu-i oxigenul

„Doar că o economie nu se pune pe picioare tăindu-i oxigenul. Nu repari deficitul distrugând consumul, slăbind mediul privat și reducând tocmai baza economică din care statul trebuie să-și încaseze veniturile”, afirmă Mihai Fifor.

Deputatul compară situația actuală cu perioada în care România era guvernată de PSD și susține că, în timpul ultimului guvern condus de social-democrați, țara ajunsese pe locul al doilea în Uniunea Europeană la creștere economică.

Mihai Fifor cere oprirea politicilor Guvernului Bolojan, pe care le consideră responsabile pentru deteriorarea situației economice: „În România lui Ilie Sărăcie, minus cu minus fac doar și mai multă sărăcie”, își încheie deputatul PSD mesajul de pe Facebook.