Un cetățean moldovean, reținut în Rusia. FSB îl acuză de tentativă de asasinare a unui militar de rang înalt

Un cetățean moldovean, reținut în Rusia. FSB îl acuză de tentativă de asasinare a unui militar de rang înalt

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) și Comitetul de Investigații au anunțat că Nicolae Cociu, cetățean moldovean născut în 2004, a fost reținut în regiunea Astrahan. Acesta este suspectat că ar fi încercat să ucidă un militar de rang înalt din Ministerul rus al Apărării.

Potrivit anchetatorilor ruși, atacul a avut loc în dimineața zilei de 3 septembrie, în localitatea Probujdenie, din regiunea Saratov. Suspectul ar fi tras de cel puțin șase ori asupra militarului. Victima a supraviețuit și a fost transportată la spital.

FSB susține că tânărul ar fi fost instruit la Kiev

FSB afirmă că cetățeanul moldovean ar fi fost recrutat în 2025, prin intermediul unei rețele sociale, de serviciile speciale ucrainene. În martie 2026, acesta ar fi fost instruit la Kiev în folosirea armelor și explozibililor, iar ulterior ar fi intrat în Rusia prin state terțe.

Comitetul de Investigații susține că pentru uciderea militarului i-ar fi fost promisă o recompensă de 70.000 de dolari.

După ce a ajuns în Rusia, tânărul ar fi primit prin Telegram informații despre țintă, locuința acesteia, locul unde se afla arma și traseul pe care urma să fugă după atac.

FSB a difuzat și imagini cu declarațiile persoanei reținute, despre care afirmă că și-ar fi recunoscut implicarea și ar fi spus că a fost trimisă în Rusia pentru a ucide un general.