Cum a reacționat Primăria Baia Mare după ce Poliția a amendat municipiul pentru noile piste de biciclete: „Proiectul obținuse avizul de principiu”

Cum a reacționat Primăria Baia Mare după ce Poliția a amendat municipiul pentru noile piste de biciclete: „Proiectul obținuse avizul de principiu”

„Municipiul Baia Mare a luat act de sancțiunea contravențională aplicată de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș în legătură cu amenajarea noilor piste pentru biciclete. Este important de subliniat că proiectul obținuse avizul de principiu încă din prima etapă. Documentația necesară emiterii avizului final a fost transmisă ulterior Poliției Rutiere, cu depășirea termenului procedural”, a transmis Primăria Baia Mare.

Conducerea municipalității a dispus verificări pentru a stabili modul în care au fost gestionate documentele și termenele aferente proiectului.

Primăria anunță și revizuirea circuitului administrativ, pentru ca astfel de întârzieri să nu se mai repete.

„Municipiul Baia Mare continuă colaborarea cu reprezentanții Poliției Rutiere pentru parcurgerea tuturor etapelor legale și clarificarea aspectelor tehnice privind întregul tronson. Siguranța participanților la trafic și realizarea corectă a investițiilor de mobilitate urbană rămân prioritare pentru administrația locală”, au subliniat reprezentanții primăriei.

21 de puncte-amendă pentru pistele amenajate fără aviz

Sancțiunea fusese anunțată joi de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

„La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au aplicat Municipiului Baia Mare o sancțiune contravențională prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni – 21 de puncte-amendă”, a transmis IPJ Maramureș.

Polițiștii au precizat că măsura nu vizează doar o anumită porțiune a infrastructurii construite.

„Sancțiunea a fost aplicată pentru amenajarea, pe drumurile publice, a unor piste pentru biciclete fără avizul poliției rutiere, măsura vizând întregul tronson de piste pentru biciclete nou amenajat”, potrivit IPJ Maramureș.

Inspectoratul a invocat prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

„Fapta a fost reținută prin raportare la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: Semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv și se efectuează numai cu avizul poliției rutiere”, au mai transmis polițiștii.