Festivalul de Film de la Veneția: John Malkovich, desemnat cel mai bun actor / „Woman Unknown” a primit Leul de Aur pentru cel mai bun film
Drama daneză „Woman Unknown”, o peliculă dramatică despre Danemarca în perioada de după ocupația nazistă, regizată de May el-Toukhy, a câştigat sâmbătă seară cel mai important trofeu – Leul de Aur – la cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția.
Potrivit Associated Press, el-Toukhy, care a fost singura femeie care a regizat în exclusivitate un film în competiția principală din acest an, este a opta femeie care a câștigat marele premiu al festivalului.
„Pentru mine, personal, «Woman Unknown» este despre corpul feminin ca pe un câmp de luptă”, a spus el-Toukhy. „În același timp, filmul spune povestea unor femei care sunt neobservate, invizibile și fără voce”, a mai spus May el-Toukhy, potrivit sursei citate.
Pelicula se concentrează pe o tânără bonă și menajeră care este pe punctul de a se căsători cu angajatorul ei bogat, imediat după război. Ea ascunde însă o relație intimă secretă din trecut cu un soldat german, care amenință să-i distrugă reputația.
John Malkovich, desemnat cel mai bun actor
Pe de altă parte, membrii juriului l-au desemnat pe John Malkovich drept cel mai bun actor, pentru interpretarea sa din comedia despre CIA „Wild Horse Nine”.
El nu a fost prezent la ceremonia de decernare a premiilor, întrucât se află în Montreal pentru filmări.
„Mă simt onorat să fiu ales pentru acest premiu, care a fost acordat atâtor actori minunați”, a spus Malkovich, potrivit Associated Press.
”Wild Horse Nine”, regizat de Martin McDonagh, spune povestea a doi agenţi CIA care se deplasează pe Insula Paştelui din Chile în lunile care au precedat lovitura de stat a dictatorului Augusto Pinochet în 1973.
Malkovich, în vârstă de 72 de ani, câştigă un prim premiu de acest fel în cadrul unei festival major de cinema, după o carieră bogată.
