Debitul Dunării crește în următoarele zile, dar rămâne mult sub media multianuală a lunii septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va fi staționar în jurul valorii de 1.250 m3/s, apoi va crește până la 1.550 m3/s. Chiar și după această creștere, debitul va rămâne mult sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 m3/s, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada până la 19 septembrie.
În aval de Porțile de Fier, debitele vor scădea ușor în prima parte a intervalului de prognoză. În partea a doua, acestea vor crește ușor pe sectorul Gruia – Călărași și vor fi relativ staționare pe sectorul Cernavodă – Tulcea.
În ceea ce privește râurile, debitele vor crește duminică pe cursurile de apă din jumătatea de est a țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora. Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare, apoi vor scădea ușor până la sfârșitul intervalului.
„Pe toată durata intervalului sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă”, precizează hidrologii.
