Reacția Guvernului după protestul fermierilor din Piața Victoriei. Ce măsuri au discutat Bolojan și Tánczos Barna. Executivul cere încetarea violențelor

Reacția Guvernului după protestul fermierilor din Piața Victoriei. Ce măsuri au discutat Bolojan și Tánczos Barna. Executivul cere încetarea violențelor

Guvernul precizează că o parte dintre revendicări au mai fost discutate în cadrul celor șase întâlniri organizate anterior cu reprezentanții sectorului ovin și prezintă măsurile luate până acum pentru problemele semnalate de crescători.

Guvernul: Sacrificarea animalelor, doar în situații excepționale

În ceea ce privește pesta micilor rumegătoare și variola ovină și caprină, Executivul susține că sacrificarea animalelor pentru eliminarea riscului de transmitere a bolilor a fost aplicată „în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile”.

„Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor”, precizează Guvernul.

Plan pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine

ANSVSA a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Potrivit Executivului, „exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană”.

În cazul închirierii pajiștilor, Guvernul arată că procedurile sunt gestionate de autoritățile locale, iar Ministerul Agriculturii a început un control tematic în urma petițiilor primite de la fermieri. Verificările urmăresc identificarea procedurilor de închiriere în care nu au fost respectate prevederile legale.

Executivul precizează și că o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. O eventuală extindere a acestora ar necesita însă fonduri suplimentare și, înainte de adoptarea unei decizii, o analiză a impactului financiar și bugetar.

Ministerul Agriculturii a început, de asemenea, demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic care să permită urmărirea în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale. Sistemul urmează să fie dezvoltat de ANSVSA.

Despăgubiri pentru secetă și compensarea costurilor de furajare

În ceea ce privește despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști, Ministerul Agriculturii susține revendicarea fermierilor și a elaborat o propunere în acest sens. Guvernul precizează însă că măsura „are un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare”.

Ministerul Agriculturii a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, și un proiect de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare.

„În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament”, arată Executivul.

Guvernul susține că Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant cu organizațiile reprezentative ale oierilor și cu ANSVSA și a asigurat cadrul pentru discuțiile privind măsurile necesare în sector și reluarea exporturilor.

Guvernul condamnă violențele din Piața Victoriei

Începând cu 9 iulie 2026, au avut loc șase întâlniri între reprezentanții crescătorilor de ovine, ANSVSA și Ministerul Agriculturii, atât la Guvern și la sediile celor două instituții, cât și la autoritățile locale din Brașov și Sibiu.

Executivul subliniază că „la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor”.

În finalul comunicatului, Guvernul face referire și la violențele produse în timpul manifestației.

„Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență”, se arată în comunicat.

Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor.