MAI: Protestul s-a încheiat. Trei dosare penale, 47 de persoane duse la poliție și șase reținute
Potrivit bilanțului transmis după manifestație, polițiștii și jandarmii au acționat pe întreaga durată a protestului pentru menținerea ordinii publice, protejarea participanților și a celorlalți cetățeni, precum și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor care puteau afecta siguranța publică.
În urma intervențiilor și verificărilor efectuate, au fost întocmite până în acest moment trei dosare penale, pentru fapte de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare publică și distrugere, precum și pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase.
De asemenea, 47 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție pentru verificări și documentarea faptelor. Până la acest moment, șase persoane au fost reținute.
Amenzi de 46.000 de lei
În ceea ce privește încălcările de natură contravențională, forțele de ordine au aplicat până acum 24 de sancțiuni, în valoare totală de 46.000 de lei.
Protestul a necesitat și intervenția echipajelor medicale. Acestea au acordat sprijin pentru 32 de persoane care au prezentat diverse stări de rău, printre care lipotimie, amețeli și dureri toracice.
Nouă persoane au fost transportate la unități medicale pentru îngrijiri.
Verificările continuă
MAI precizează că activitățile operative nu s-au încheiat odată cu protestul. Polițiștii și jandarmii continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în fapte penale sau contravenționale.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
