Imnul Coreei de Nord, difuzat din greșeală pentru echipa Coreei de Sud la Jocurile Asiatice

Imnul Coreei de Nord, difuzat din greșeală pentru echipa Coreei de Sud la Jocurile Asiatice

Incidentul s-a produs vineri, la meciul dintre Coreea de Sud și Bangladesh, disputat la Gifu, în Japonia, în cadrul Jocurilor Asiatice Aichi-Nagoya, scrie Le Figaro.

Jucătorii sud-coreeni erau aliniați și așteptau intonarea imnului țării lor când au auzit imnul Coreei de Nord. Sportivii au părut nedumeriți, iar unii și-au luat mâinile de la piept și au atras atenția oficialilor asupra greșelii.

Organizatorii au oprit apoi imnul nord-coreean și au difuzat imnul Bangladeshului. Imnul Coreei de Sud a fost pus ulterior, într-un moment în care cele două echipe se pregăteau deja de începerea partidei.

Crainicul stadionului și-a cerut public scuze pentru incident.

Federația Sportivă și Olimpică din Coreea de Sud a anunțat că a depus un protest oficial la organizatori și a cerut explicații privind modul în care s-a produs eroarea.

Gafa nu a afectat însă rezultatul meciului. Coreea de Sud a învins Bangladeshul cu 5-0, în primul său meci din grupa A a competiției de hochei pe iarbă masculin.

Incidentul este cu atât mai sensibil cu cât cele două state rămân formal în stare de război, după ce Războiul din Coreea s-a încheiat printr-un armistițiu, nu printr-un tratat de pace.