SUA: Patru morți într-un nou atac al armatei americane asupra unei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri
„Pe 19 septembrie, sub autoritatea Comandamentului de Sud, Forța Operativă Comună pentru Emisfera Vestică a executat o lovitură cinetică letală asupra unei ambarcațiuni de mare viteză care opera pe rute consacrate de trafic de droguri în Marea Caraibilor. Informații certe au confirmat implicarea activă a ambarcațiunii în activități de trafic de droguri. În urma operațiunii, patru narcoteroriști au fost uciși”, a transmis Southcom, în mesajul publicat pe X, citat de Associated Press.
În urma atacului, bilanțul a fost ridicat la cel puțin 231 de persoane eliminate în urma celor 69 de atacuri maritime executate de armata SUA, de la lansarea campaniei, în urmă cu aproape un an.
On September 19, under the direction of #SOUTHCOM, Joint Task Force Western Hemisphere executed a lethal, kinetic strike on a go-fast vessel operating along established narco-trafficking routes in the Caribbean. Confirmed intelligence revealed the vessel’s active involvement in… pic.twitter.com/LPNJ5ec3GU
— U.S. Southern Command (@Southcom) September 19, 2026
Președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite se află în „conflict armat” cu cartelurile din regiune, justificând acțiunile ca fiind o escaladare necesară pentru a opri fluxul de stupefiante și supradozele fatale pe teritoriul american.
În paralel cu loviturile pe mare, administrația de la Washington urmărește extinderea intervențiilor la sol, negociind acorduri cu state aliate.
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a susținut luna trecută, într-o vizită în Panama, că țări precum Columbia, Guatemala și Honduras au acceptat operațiuni militare comune pe teritoriul lor împotriva grupărilor criminale.
