Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. Călin Georgescu, ridicat de DIICOT
Potrivit informațiilor transmise de DIICOT, ancheta vizează trei persoane doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, de 56 de ani – care ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat.
Anchetatorii susțin că gruparea ar fi acționat în România și Marea Britanie și că membrii acesteia s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi, administratori ai unor societăți străine care ar fi putut facilita obținerea unor finanțări importante de la instituții bancare din străinătate.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, este menționat în legătură cu această anchetă.
