Zelenski a vorbit cu Trump și anunță o evoluție favorabilă: Suntem pregătiți să facem pași cu adevărat importanți

Zelenski a vorbit cu Trump și anunță o evoluție favorabilă: Suntem pregătiți să facem pași cu adevărat importanți

Volodimir Zelenski a discutat la telefon cu Donald Trump. Cei doi au convenit să se întâlnească la New York. Potrivit Live Ukraine, probabil, Zelenski se referă la Adunarea Generală a ONU, care va avea loc la New York în perioada 22-28 septembrie. Președinte ucrainean a estimat că următoarea întâlnire „ar putea schimba multe”.

„Există o dinamică diplomatică […] Există idei privind pașii de detensionare și probleme fundamentale de securitate – energie, alimente, protecția vieții oamenilor. Lucrăm împreună cu echipa americană și suntem pregătiți să facem pași cu adevărat importanți”, a explicat Volodimir Zelenski.

Ce i-a cerut Trump lui Zelenski

Se pare că în timpul convorbirii, Trump i-a cerut din nou lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești. În schimb, Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru vizita recentă efectuată la Kiev de către emisarii săi speciali, dar mai ales pentru promulgarea legii care extinde sancțiunile economice împotriva Rusiei.

Ce vor discuta Zelenski și Trump la New York

Viitoarea întâlnire se va desfășura în contextul în care Washingtonul presează pentru reluarea negocierilor directe de pace între Moscova și Kiev. Eforturile diplomatice au stagnat în ultimele luni.

Întrevederea va continua seria de contacte din ultimul an dintre cei doi lideri, după întâlnirile anterioare de la Biroul Oval și de la reședința Mar-a-Lago unde s-au căutat formule pentru un acord de pace.