Echipa națională în Liga Națiunilor. Unde se văd la televizor cele șase meciuri din această toamnă

Echipa națională în Liga Națiunilor. Unde se văd la televizor cele șase meciuri din această toamnă

Cele șase meciuri ale tricolorilor din această toamnă „se văd în direct la Antena 1!”, a anunțat luni pagina de Facebook Echipa națională de fotbal a României.

„Tricolorii” vor debuta în noua ediție a competiției vineri, 25 septembrie, în deplasare, cu Suedia.

Echipa națională va disputa apoi meciul de pe teren propriu cu Bosnia și Herțegovina, care se va juca fără spectatori.

În octombrie sunt programate două meciuri, în deplasare în Polonia și acasă cu Suedia. În noiembrie, România va juca acasă cu Polonia și în deplasare cu Bosnia și Herțegovina.

Programul meciurilor României din Liga Națiunilor:
• Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia – România
• Luni, 28 septembrie, ora 21:45: România – Bosnia și Herțegovina
• Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – România
• Luni, 5 octombrie, ora 21:45: România – Suedia
• Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: România – Polonia
• Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia și Herțegovina – România.

România evoluează în grupa B4 a Ligii Națiunilor.

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat vineri lotul de 35 de jucători convocați pentru primele patru meciuri ale României din ediția 2026/2027 a Ligii Națiunilor