Dispută între Iași și Bacău din cauza bannerelor despre pistele de biciclete. Chirica: „Atac politic gratuit, un exercițiu de imagine inutil și jignitor”
Pe bannerele amplasate la intrările în Iași apare mesajul: „Nu mai sunt piste de biciclete în Iași? Hai în Bacău, avem 44 de kilometri”.
Primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, a susținut că este vorba despre o campanie de promovare a orașului, nu despre un atac politic.
„Un atac electoral gratuit”
Mihai Chirica a calificat însă campania drept un „atac politic gratuit” și a afirmat că Primăria Bacău cheltuie bani publici pentru un exercițiu de imagine.
„Una dintre cele mai penibile modalități de a-ți face imagine ca primar și ca om politic este ca, atunci când nu ai rezultate concrete cu care să te înfățișezi în fața alegătorilor, să provoci și să lovești în adversari uneori imaginari, cum ar fi, în acest caz, principalele orașe ale țării, Iași și Cluj-Napoca”, a scris primarul Iașiului.
Edilul a explicat că pistele de biciclete din Iași respectau legislația în momentul în care au fost amenajate, însă modificările ulterioare au făcut necesară adaptarea acestora.
„Dacă tot vorbim de fonduri europene, cum a gestionat Planul Național de Redresare și Reziliență, în condițiile în care Primăria Bacău a atras de cinci ori mai puține fonduri decât fiecare din municipiile Iași și Cluj-Napoca?”, a întrebat Chirica.
Chirica l-a întrebat pe primarul Bacăului dacă amplasarea bannerelor în Iași și Cluj-Napoca a dus la creșterea nivelului de trai sau la atragerea unor noi investitori în Bacău.
„Gestul domnului primar Viziteu este un atac politic gratuit, un exercițiu de imagine inutil și jignitor”, a transmis edilul ieșean.
„Ca primar, cred că l-aș putea ajuta pe domnul Viziteu să se inițieze în administrație, după cum lecții ar putea să ia și de la domnul Boc”, a a mai scris Mihai Chirica.
Banner amplasat la intrarea în Iași, prin care Primăria Bacău ironizează lipsa pistelor de biciclete din oraș. Sursa foto: Facebook/UB TV Bacău
Mesajul lui Chirica pentru locuitorii din Bacău
În final, Mihai Chirica le-a transmis și un mesaj locuitorilor din Bacău.
„Dragi băcăuani, Iașul vă așteaptă să-l vizitați, să studiați aici și chiar să vă mutați, dacă simțiți că puteți avea o viață mai bună în orașul nostru. La noi găsiți școli, universități, operă, teatru și muzee, parcuri și locuri de recreere, locuri de muncă și șanse de dezvoltare. Și mai găsiți și o administrație serioasă, care își respectă cetățenii și nu risipește banii publici pe gâlceavă politică!”, a conchis primarul Iașiului.
