EXCLUSIV | Expertiză criminalistică: Diploma lui Donald Trump pentru „educație sexuală” poartă semnătura atribuită directorului și ștampila Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime” din București
Raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară nr. 21 din 9 septembrie 2026, întocmit de prof. univ. dr. Gheorghe Popa, expert criminalist autorizat în domeniul graficii scrisului și semnăturilor și al tehnicii documentelor, a analizat diploma și adeverința întocmite pe numele lui Donald Trump.
Expertiza: Semnăturile au fost executate de director, ștampila este a școlii
Expertul concluzionează că „semnătura de pe diploma de premiant pentru participarea la proiectul Educație sexuală sanitară, în anul școlar 2024-2025, a fost executată de ȘERBAN Mihail Adrian”, directorul Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime” din București.
De asemenea, potrivit raportului, „semnătura depusă pe Adeverința cu nr. 37/3.08.2025, eliberată pe numele DONALD TRUMP (…) a fost executată de ȘERBAN Mihail Adrian”.
În privința ștampilei, concluziile expertizei stabilesc că atât impresiunea de pe diplomă, cât și cea de pe adeverința întocmită pe numele lui Donald Trump, în care liderul american figurează drept „elev cu cerințe educaționale speciale”, „au fost aplicate cu ștampila Școlii Gimnaziale Sfânta Treime din București”.
Documentele au fost analizate la solicitarea profesoarei Daniela Radu, cadru didactic al Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime”, care a sesizat redacția Mediafax. Pentru verificarea semnăturilor și a impresiunilor de ștampilă, expertul a folosit ca modele de comparație două diplome și două carnete de note eliberate unor elevi ai școlii, care poartă semnătura directorului Șerban Mihail Adrian și ștampila Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime”.
Aceleași caracteristici, identificate și în prima expertiză
Raportul face, de asemenea, o comparație cu semnătura și impresiunea de ștampilă analizate în prima expertiză criminalistică, realizată în cazul diplomei întocmite pe numele lui Nicușor Dan. Potrivit expertului, semnăturile și impresiunile de ștampilă de pe documentele întocmite pe numele lui Donald Trump prezintă caracteristici similare cu cele analizate în prima expertiză, „care denotă că au fost executate de aceeași persoană și cu aceeași ștampilă”.
Mediafax a prezentat la sfârșitul lunii august existența mai multor diplome întocmite pe numele unor politicieni și persoane publice, între care Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, George Simion, Donald Trump și fosta ambasadoare a SUA la București, Kathleen Ann Kavalec. Documentele poartă ștampila Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime”, iar în dreptul numelui directorului Șerban Mihail Adrian o semnătură, atribuită acestuia.

Prima expertiză criminalistică extrajudiciară a fost realizată în cazul diplomei pe numele lui Nicușor Dan, prezentat drept participant la proiectul „Educație sanitară”. Și în acest caz, expertul a concluzionat că semnătura îi aparține directorului Șerban Mihail Adrian, iar impresiunea de ștampilă este aceeași cu cea de pe documentele școlare folosite pentru comparație.
Mai multe instituții au sesizat organele de urmărire penală
Cazul documentelor cu numele unor politicieni și persoane publice, pe care apar ștampila Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime” din București și semnătura atribuită directorului unității de învățământ, a ajuns în atenția organelor de urmărire penală.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a sesizat organele competente pentru verificarea împrejurărilor în care au fost concepute, întocmite și puse în circulație documentele, iar două sesizări ajunse la Corpul de Control al Prim-Ministrului au fost transmise Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Administrația Prezidențială a transmis, la rândul său, sesizarea privind aceste diplome Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cancelaria Prim-Ministrului preciza anterior că anchetatorii urmează să stabilească autenticitatea documentelor, persoanele care le-au conceput și/sau utilizat și eventuala răspundere.
Ulterior, o nouă petiție formulată de profesoara Daniela Radu, al cărei nume apare pe diplome fără ca aceasta să fi fost înștiințată sau să-și fi dat acordul, a fost înregistrată la Corpul de Control al Prim-Ministrului și transmisă „spre competentă soluționare” Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Directorul nu confirmă, dar nici nu infirmă
Directorul Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime” nu a confirmat, dar nici nu a infirmat anterior pentru Mediafax că semnătura de pe documente îi aparține și că impresiunile au fost aplicate cu ștampila școlii.
Șerban Mihail Adrian nu a explicat nici împrejurările în care acestea au ajuns pe documente, precizând că situația face obiectul unei plângeri penale și că nu poate oferi comentarii suplimentare pentru a nu afecta cercetările.
Cazul provoacă reacții în școală și în afara ei
Cazul, prezentat inițial de Mediafax și relatat ulterior și de alte publicații, a provocat reacții în rândul cadrelor didactice, părinților, elevilor și foștilor elevi ai școlii. Daniela Radu spune că aceștia sunt surprinși de faptul că directorul se află în continuare la conducerea unității de învățământ, în condițiile în care mai multe instituții au sesizat organele de cercetare penală.
„Cadre didactice, părinți ai elevilor care au aflat despre această grozăvie, elevi mai mari și chiar foști elevi ai școlii, sindicaliști din învățământ, sunt uimiți de faptul că, în prezent, acest director încă conduce această școală, ținând cont de faptul că mai multe instituții ale statului au sesizat deja organele de cercetare penală în acest caz, inclusiv ISMB și Administrația Prezidențială”, a declarat profesoara pentru Mediafax.
Cazul „documentelor Trump” ajunge și la Ambasada SUA
Noua expertiză criminalistică privind diploma și adeverința întocmite pe numele lui Donald Trump a fost transmisă Ambasadei Statelor Unite la București de profesoara Daniela Radu, cea care a solicitat efectuarea expertizei.
În mesajul adresat ambasadorului SUA în România, Darryl Nirenberg, profesoara amintește că există o expertiză similară în cazul diplomei pe numele președintelui României, Nicușor Dan. Daniela Radu reclamă totodată folosirea propriului nume pe documente și solicită un punct de vedere al ambasadorului.
