G4Media: Probleme cu sistemele antidronă ale României. Cele modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție
România a trimis la începutul anului 2024 patru sisteme de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF 103, formate în total din 24 de tunuri, pentru a fi modernizate de compania germană Rheinmetall. Modernizarea include introducerea capabilităților C-RAM (Counter-Rocket, Artillery and Mortar – contracararea rachetelor, proiectilelor de artilerie și mortierelor), iar sistemele pot fi utilizate și împotriva dronelor și a altor amenințări aeriene.
Primele două sisteme, respectiv 12 tunuri, trebuiau livrate până la 15 aprilie 2026, însă testele tehnice pentru recepție au scos la iveală probleme la unele dintre subsisteme. Informațiile apar în documente ale Ministerului Apărării Naționale și au fost publicate în exclusivitate de G4Media.
Rheinmetall va înlocui subsistemele care nu au îndeplinit cerințele
„S-a constatat că unele subsisteme nu îndeplineau integral cerințele specificației tehnice de achiziție”, se arată în documentele MApN.
Rheinmetall Landsysteme GmbH și-a asumat înlocuirea acestora. Compania a explicat întârzierea atât prin probleme tehnice, cât și prin dificultăți în lanțul de aprovizionare cu echipamentele necesare.
Noul termen estimat pentru livrarea primelor două sisteme este septembrie 2026. Pentru nerespectarea termenului inițial, autoritatea contractantă a aplicat penalități începând din prima zi de întârziere. Acestea vor continua până la semnarea fără obiecții a procesului-verbal de recepție.
Contract de 328 de milioane de euro
Contractul-cadru pentru modernizarea sistemelor a fost atribuit în decembrie 2023 de Compania Națională Romtehnica companiei Rheinmetall Landsysteme GmbH și are o valoare totală de 328 de milioane de euro. Programul este derulat de Statul Major al Forțelor Terestre.
În urma modernizării, sistemele românești vor putea detecta, urmări și combate mai multe tipuri de amenințări aeriene, inclusiv drone.
Fiecare dintre cele patru sisteme urmează să primească șase tunuri antiaeriene gemene de 35 mm Oerlikon GDF009 TREO, un radar X-TAR3D pentru detectarea și urmărirea țintelor aeriene, precum și sistemul Skymaster, care coordonează folosirea armamentului împotriva țintelor detectate. Modernizarea include și sisteme automate de încărcare a muniției și alte echipamente.
Potrivit MApN, sistemele pot fi folosite pentru protejarea trupelor și a unor obiective de infrastructură împotriva avioanelor, elicopterelor, dronelor și anumitor tipuri de rachete.
În baza contractului-cadru au fost încheiate două contracte pentru livrarea sistemelor modernizate. Primul, în valoare de 166 de milioane de euro, prevede livrarea primelor două sisteme, formate din 12 tunuri. Al doilea, în valoare de 162 de milioane de euro, prevede livrarea celorlalte două sisteme, tot cu 12 tunuri, până la 20 decembrie 2026.
Ce sisteme folosește România împotriva dronelor
Armata Română dispune și de sistemul MEROPS, furnizat de Statele Unite și destinat detectării, urmăririi și neutralizării țintelor aeriene de mici dimensiuni care zboară la altitudini reduse. Sistemul este operațional și integrat în dispozitivul de apărare.
România utilizează, de asemenea, sisteme antiaeriene autopropulsate Gepard (foto) și o rețea de senzori și radare pentru supravegherea spațiului aerian.

Armata are în plan dezvoltarea unei arhitecturi C-UAS (Counter-Unmanned Aircraft Systems), adică a unui sistem de apărare format din mai multe tipuri de echipamente care lucrează împreună pentru detectarea și combaterea dronelor. De asemenea, achizițiile planificate includ sisteme antiaeriene SKYNEX, SKYRANGER 35 și MILLENNIUM, precum și un sistem integrat pentru combaterea dronelor și echipamente specializate de război electronic.
O parte importantă a acestor achiziții ar urma să fie finanțată prin instrumentul european SAFE. Tot prin acest mecanism sunt prevăzute rachete antiaeriene portabile Mistral, radare Gap Filler, senzori și radare pasive pentru supravegherea aeriană, precum și dezvoltarea sistemului de avertizare timpurie la Marea Neagră.
Cât de eficiente pot fi sistemele Oerlikon modernizate
Generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General, consideră că sistemele sunt utile în special pentru protejarea unor obiective.
„Sunt sisteme eficiente pentru apărarea nemijlocită a obiectivelor. Sunt utile dacă sunt integrate într-un sistem de comandă-control care să permită utilizarea eficientă”, a explicat Dănilă pentru sursa citată.
Folosirea acestor sisteme nu va elimina însă necesitatea ridicării avioanelor de luptă pentru interceptarea dronelor care pătrund în spațiul aerian al României. Acestea se pot deplasa pe traiectorii greu de anticipat, fără să se îndrepte către un obiectiv precis.
În zona Galați-Brăila-Tulcea există însă suficiente obiective importante care trebuie protejate și pentru care sistemele Oerlikon pot fi utile, potrivit generalului.
Ucraina folosește Skynex împotriva dronelor
Ucraina folosește sisteme antiaeriene Skynex, produse de Rheinmetall, pentru combaterea dronelor rusești Shahed. Tunurile de 35 mm ale sistemului sunt utilizate pentru interceptarea dronelor care se apropie.
Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, Skynex oferă „rezultate impecabile în distrugerea dronelor de atac inamice”. Ucraina a primit primele două astfek de sisteme la începutul anului 2024.
Sistemele Oerlikon GDF 103 ale României nu sunt Skynex propriu-zise, însă modernizarea lor utilizează componente din aceeași familie de echipamente. Acestea pot fi integrate într-o arhitectură mai largă de apărare antiaeriană.
