Avertismentul unui serviciu de informații occidental: Nu putem exclude scenariul unei invazii ruse
„Există un risc scăzut, dar în creștere, ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO care se învecinează cu Rusia. Continuăm să considerăm puțin probabil ca Rusia să aibă vreun interes să invadeze o țară NATO, însă nu putem exclude această posibilitate”, a declarat Thomas Ahrenkiel, șeful serviciului danez de informații militare, citat de AFP.
Posibilitatea acțiunilor hibride
Evaluarea privind amenințarea rusă menționează atât posibilitatea unui atac militar, cât și intensificarea acțiunilor hibride. Potrivit serviciului danez, astfel de acțiuni ar putea avea loc în următoarele luni, inclusiv cu scopul de a distrage atenția statelor europene de la sprijinul acordat Ucrainei.
Serviciile daneze estimează însă că Rusiei i-ar fi necesare cel puțin șase luni pentru a pregăti și mobiliza forțele necesare unei operațiuni militare de acest tip.
Planuri de sabotaj și tentative de recrutare
Încă de la începutul lunii, autoritățile de la Copenhaga au transmis că spionajul Moscovei pregătește în mod activ acțiuni de sabotaj care vizează industria de apărare din Danemarca și încearcă să recruteze cetățeni danezi pentru a facilita aceste operațiuni.
Printre țintele principale ale serviciilor de informații ruse sunt companiile daneze din sectorul militar care au legături directe cu furnizarea de ajutor militar către Ucraina.
Autoritățile au atras atenția că serviciile ruse încearcă să coopteze danezi pentru a aduna informații de la fața locului, cerându-le să investigheze și să raporteze detaliile privind căile de acces și condițiile de securitate din jurul fabricilor și companiilor vizate.
