Administrația Trump va abandona obiectivele de eficiență a consumului de combustibil, stabilite sub președinția lui Joe Biden

Administrația Trump va abandona obiectivele de eficiență a consumului de combustibil, stabilite sub președinția lui Joe Biden

Donald Trump a sărbătorit această mișcare sâmbătă pe Truth Social, numind-o sfârșitul „mandatului ridicol al vehiculelor electrice”.

Trump susține că aceste obiective au fost impuse de predecesorul său

Președintele american a spus că aceste obiective au fost impuse de Joe Biden, conform AFP.

Secretarul său pentru Transporturi, Sean Duffy, a confirmat că se așteaptă la un anunț luni.

Republicanul susține că măsura va reduce prețul mașinilor noi cu o medie de aproximativ 900 de dolari în 2031. Detractorii săi prevăd, dimpotrivă, o factură mai mare la pompă, mai ales că prețurile la combustibili au crescut vertiginos de la conflictul pe care Statele Unite și Israelul l-au declanșat cu Iranul la sfârșitul lunii februarie.

Problema în discuție o reprezintă standardele CAFE (Corporate Average Fuel Economy), create în 1975 după embargoul petrolier arab. Acestea impun vehiculelor să atingă „cea mai bună eficiență a consumului de combustibil” în termeni de mile pe galon.

Care este planul administrației

Planul administrației Trump preconizează un consum mediu de 34,5 mile pe galon (6,8 litri la 100 km) până în 2031, un nivel deja atins în 2024, conform documentului.

Administrația Biden, la rândul său, viza un consum de 50,4 mpg (4,7 l/100 km) și se aștepta să economisească 64 de miliarde de galoane de benzină (242 de miliarde de litri) până în 2050, pentru beneficii nete estimate la 35 de miliarde de dolari, înainte de creșterea actuală. Majoritatea producătorilor auto susținuseră planu, potrivit sursei citate.

Totuși, regulile din mandatul lui Joe Biden erau deja în mare parte ineficiente. O lege bugetară adoptată în 2025 a eliminat sancțiunile pentru producătorii care nu se conformau.