„Vor putea lovi ținte ucrainene în timp real”. Ucraina cere SUA să sancționeze „Starlink-ul rusesc” înainte de lansarea operațională
Kievul avertizează asupra unei „schimbări majore”
Denis Sienik, adjunctul șefului misiunii Ambasadei Ucrainei la Washington, a declarat pentru Reuters, citat de Ukrainska Pravda, că Rusia își extinde rapid rețeaua Rassvet, iar intrarea acesteia în funcțiune ar reprezenta o amenințare serioasă pentru Ucraina.
„Dacă lansează Rassvet până la sfârșitul anului 2026, vor putea lovi ținte ucrainene în timp real pe teritoriul nostru”, a spus Sienik.
Oficialul ucrainean a precizat că ambasada va transmite administrației americane și Congresului informații detaliate despre companiile și persoanele implicate în dezvoltarea proiectului.
„Dacă aceste entități nu sunt sancționate, acest lucru va face, de fapt, posibil acest program pentru Rusia și va schimba radical situația”, a afirmat Sienik.
Rassvet ar urma să fie operațional din 2027
Rusia intenționează să înceapă implementarea operațională a sistemului Rassvet în 2027. Planul a fost anunțat în iunie de Alexei Șelobkov, directorul general al Iks Holding, compania care dezvoltă serviciul.
În martie, compania a lansat primul lot, format din 16 sateliți aflați pe orbita joasă a Pământului. Construcția constelației ar urma să continue, cu un obiectiv de până la 900 de sateliți în următorii ani.
Prin comparație, SpaceX operează în prezent peste 10.000 de sateliți Starlink.
Ucraina se teme de utilizarea sistemului pentru drone
Expertul în tehnologie Serhii „Flash” Beskrestnov, consilier extern al administrației ucrainene pentru apărare, a avertizat că principalul pericol al Rassvet îl reprezintă posibilitatea oferită forțelor ruse de a efectua, în timp real, misiuni cu drone de atac cu rază lungă de acțiune controlate prin satelit asupra teritoriului ucrainean.
În prezent, Ucraina nu poate utiliza Starlink pentru ghidarea în timp real a dronelor în interiorul teritoriului rus, din cauza restricțiilor de geofencing.
Utilizarea Starlink este interzisă legal în Rusia, iar autoritățile aplică sancțiuni pentru folosirea echipamentelor companiei.
