Suceava: Trei minori, cercetați pentru omor în cazul tânărului care a murit după ce a fost bătut în apropierea unui club din Fălticeni
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei inculpați minori sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Este vorba despre ancheta în cazul agresiunii produse în 27 septembrie, în apropierea unui club din municipiul Fălticeni, în urma căreia tânăr de 25 de ani a murit.
Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc în jurul orei 4:30. „Pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan”, unul dintre inculpați i-ar fi aplicat unuia dintre cei doi bărbați agresați o lovitură cu pumnul în zona feței, iar acesta a căzut la pământ.
„În continuare, persoana vătămată P.V.1 a fost ajutată să se ridice de jos de către persoana vătămată P.V.2, după împreună s-au deplasat către parcarea din laterala dreaptă a clădirii în care este situat clubul, fiind urmărite de către inculpatul I.1 împreună cu inculpații I.2 și I.3.
În momentul în care inculpații le-au ajuns din urmă le-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele persoanelor vătămate. În urma loviturilor primite persoana vătămată P.V.1 a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată P.V.2 a decedat la scurt timp la fața locului”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Potrivit documentelor întocmite după necropsie, „moartea acestuia a fost violentă”, fiind provocată de leziuni cerebrale.
Doi dintre inculpați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Suceava din 28 septembrie. Pentru al treilea inculpat, procurorii au dispus, la 1 octombrie, reținerea pentru 24 de ore.
