Paramount și Warner Bros. vor forma Skydance după fuziunea de peste 100 de miliarde de dolari
Tranzacția, evaluată la aproximativ 110 miliarde de dolari, este așteptată să fie finalizată pe 6 octombrie, după aprobarea obținută în instanță. Ellison a explicat că numele Skydance va oferi companiei rezultate din fuziune o identitate proprie, fără ca aceasta să afecteze identitatea și istoricul celor două studiouri.
„Ceea ce odinioară reprezenta apogeul este acum doar începutul. Paramount și Warner Bros. au modelat cultura de mai bine de un secol. Prin reunirea lor, nu rescriem istoria, ci le oferim acestor studiouri emblematice un motor mai puternic”, a transmis Ellison, vineri, într-o postare pe platforma X.
Paramount și Warner Bros. își păstrează identitățile
Potrivit lui Ellison, alegerea numelui a avut la bază dorința de a păstra separat cele două branduri. „Am vrut să păstrăm ceea ce a făcut ca fiecare dintre aceste studiouri să fie emblematic”, a spus șeful Paramount Skydance.
El a precizat că Paramount și Warner Bros. au „identități distincte, moșteniri extraordinare și branduri care au rămas în preferințele publicului de-a lungul generațiilor”.
„Nu ne-am dorit niciodată ca o nouă identitate corporativă să diminueze, modifice sau eclipseze vreuna dintre ele. În schimb, am vrut un nume care să ofere companiei reunite o identitate proprie, permițând în același timp Paramount și Warner Bros., precum și tuturor brandurilor noastre extraordinare, să rămână în centrul atenției”, a mai spus Ellison.
„Povești îndrăznețe și producții de calitate”
Ellison a descris Skydance drept o companie „dedicată în primul rând creativității”, care își propune să investească în „povești îndrăznețe și producții de calitate”.
„Avem obiective ambițioase pentru Skydance și intenționăm să le urmărim cu pasiune, imaginație și disponibilitatea de a ne asuma riscuri calculate”, a afirmat el.
Conducerea companiei reunite va fi împărțită între Ellison și Ynon Kreiz, actualul director general al Mattel. La încheierea tranzacției, Ellison va rămâne președinte și CEO, în timp ce Kreiz va deveni co-CEO și se va concentra asupra operațiunilor zilnice și integrării celor două companii.
Fuziunea, programată pentru 6 octombrie
Paramount Skydance și Warner Bros. Discovery au anunțat miercuri că tranzacția este așteptată să fie încheiată la 6 octombrie 2026.
Fuziunea a fost contestată în instanță de un grup de 12 state americane, care au invocat preocupări legate de concurență. Un judecător federal a aprobat însă miercuri acordul încheiat între Paramount și statele respective, ceea ce a permis continuarea procedurii de finalizare a tranzacției.
Noua companie va reuni două dintre cele mai cunoscute proprietăți din industria americană de divertisment.
