VIDEO | Ambasadoarea Norvegiei la București: Nu citești, lupul te mănâncă!

VIDEO | Ambasadoarea Norvegiei la București: Nu citești, lupul te mănâncă!

De la limba română și gustul pentru ciorbă până la tradițiile norvegiene și întâmplările neobișnuite din diplomație, Hilde Svartdal Lunde vorbește despre experiența sa în România și despre lucrurile care au rămas în memoria sa. Ambasadoarea Norvegiei în România și Bulgaria dezvăluie, în interviul pentru Mediafax, și povestea unui cadou diplomatic pe care nu l-ar fi putut primi.

Sibiul, o surpriză

Hilde Svartdal Lunde spune că România a impresionat-o prin diversitate și prin istoria sa bogată. A călătorit în mai multe orașe, a întâlnit comunități și minorități diferite și spune că îi place să le asculte poveștile.Dintre locurile vizitate, Sibiul i-a rămas în mod special în memorie. Ambasadoarea spune că orașul a impresionat-o inclusiv prin Festivalul Internațional de Teatru.

Ciorbă de trei ori într-o săptămână

Ambasadoarea spune că îi plac foarte mult ciorba și sarmalele cu smântână. Atât de mult încât, într-o singură săptămână, a mâncat ciorbă de trei ori.Pentru cei care vor să descopere gastronomia Norvegiei, ambasadoarea recomandă brunost, brânza brună caramelizată. Are un gust dulce, lucru care îi surprinde pe mulți dintre cei care o încearcă pentru prima dată.

Româna îi dă bătăi de cap

Când încearcă să vorbească românește, ambasadoarea spune că este corectată imediat. Chiar și așa, a acceptat provocarea și a rostit sloganul „Nu citești, lupul te mănâncă”, pe care l-a văzut folosit pentru a-i încuraja pe tineri să citească. Limba română rămâne, însă, una dintre provocările pe care le întâlnește în viața de zi cu zi.

Cadoul cu animale vii

Unul dintre cele mai neobișnuite episoade din cariera sa diplomatică a avut loc în timpul unei vizite de stat. Un șef de stat a venit cu animale vii pe care intenționa să le ofere cadou omologului norvegian. Acesta nu putea primi animale vii, astfel că diplomații au fost nevoiți să explice situația. Povestea a ajuns în presă, iar în cele din urmă animalele au fost adoptate de norvegieni.

Sfatul primit în carieră

„Păstrează-ți calmul și mergi mai departe” este sfatul pe care ambasadoarea spune că l-a primit și pe care îl păstrează. Pentru un tânăr diplomat recomandă o minte deschisă, gândire critică și o perspectivă de ansamblu. Un principiu simplu, dar pe care îl consideră important pentru orice etapă a unei cariere diplomatice.