Parlamentul European pregătește un nou mecanism de protecție civilă. Ce măsuri sunt propuse pentru pacienți și persoanele vulnerabile
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că mai multe dintre propunerile sale au fost incluse în textul adoptat, printre acestea numărându-se transferul rapid al pacienților între state, protecția persoanelor vulnerabile și pregătirea populației pentru dezastre.
Pacienții ar putea fi transferați mai rapid între statele UE
Printre măsurile susținute de Victor Negrescu se numără îmbunătățirea transferului pacienților între statele membre atunci când sistemele naționale de sănătate sunt suprasolicitate.
Propunerea vizează coordonarea transportului medical, dezvoltarea huburilor de evacuare medicală și asigurarea continuității tratamentului pentru pacienții transferați.
Inițiativa urmărește, de asemenea, sprijinirea echipelor medicale care intervin în alte state și consolidarea cooperării dintre centrele medicale specializate din Europa.
Protecție pentru copii, vârstnici și persoanele cu dizabilități
Un alt obiectiv este reducerea diferențelor dintre regiunile europene în ceea ce privește capacitatea de răspuns la dezastre și urgențe sanitare. O atenție specială ar urma să fie acordată zonelor izolate, regiunilor cu resurse limitate și celor aflate în apropierea zonelor de conflict.
Măsurile propuse vizează și protejarea copiilor, persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități. Acestea includ sisteme accesibile de avertizare, evacuare și adăpostire, adaptate nevoilor persoanelor vulnerabile.
Potrivit eurodeputatului, pregătirea pentru situații de urgență ar trebui să înceapă din școală și din comunitate, prin introducerea educației privind riscurile și dezastrele.
Măsuri pentru deficitul de personal medical
Propunerile susținute de Victor Negrescu includ și măsuri pentru combaterea deficitului de personal medical în statele membre ale Uniunii Europene.
„Aceste măsuri pot face diferența pentru un pacient care are nevoie de un transfer urgent, pentru o comunitate ale cărei servicii de urgență sunt depășite sau pentru un copil, o persoană în vârstă ori o persoană cu dizabilități care nu trebuie lăsată în urmă într-o situație de criză.
Pandemia, incendiile, inundațiile și războiul de la granița Uniunii Europene ne-au demonstrat că nicio țară nu poate răspunde singură tuturor crizelor.
De aceea, am insistat ca noul mecanism european să nu însemne doar proceduri și coordonare pe hârtie. Trebuie să însemne capacitate reală de intervenție, solidaritate între state și ajutor care ajunge rapid la oameni atunci când fiecare minut contează”, încheie Negrescu.
