Ce post TV transmite România – Suedia, meci crucial pentru refacerea imaginii „tricolorilor”

Ce post TV transmite România – Suedia, meci crucial pentru refacerea imaginii „tricolorilor”

Partida va fi transmisă în direct de Antena 1, precum și online, în AntenaPLAY. Meciul are loc într-un moment dificil pentru echipa pregătită de Gheorghe Hagi. „Tricolorii” au pierdut toate cele trei partide disputate până acum în această ediție a competiției: 1-2 cu Suedia la Stockholm, 2-4 cu Bosnia și Herțegovina la București și 0-6 cu Polonia, la Varșovia.

România nu are niciun punct și ocupă ultimul loc în grupă, cu golaveraj 3-12, cel mai slab din competiție.

În aceste condiții, partida cu Suedia este așteptată ca o reacție a echipei după eșecul sever de la Varșovia. Peste 50.000 de suporteri sunt așteptați în tribunele Arenei Naționale, la primul meci oficial al reprezentativei cu public pe teren propriu în mandatul lui Gheorghe Hagi.

Selecționerul a transmis înaintea partidei că obiectivul este obținerea victoriei.

„E nevoie de victorie, ea aduce încredere, fericire”, a declarat Hagi duminică, înaintea partidei.

De cealaltă parte, Suedia vine la București din postura de lider al grupei, cu șapte puncte după primele trei partide. Selecționerul Graham Potter a declarat că echipa sa își dorește victoria și încheierea acestei serii de meciuri cu 10 puncte.

România are însă și probleme de lot. Radu Drăgușin și Virgil Ghiță sunt suspendați, în timp ce Marius Marin și Daniel Bîrligea se numără printre jucătorii indisponibili.

Suedia are, la rândul său, mai mulți absenți, Alexander Isak, Anthony Elanga și Carl Starfelt fiind indisponibili, și a fost nevoită să apeleze la convocări de urgență.

Pentru „tricolori”, partida reprezintă și șansa de a obține primele puncte din actuala campanie și de a răspunde după unul dintre cele mai negre rezultate din istoria naționalei.