A patra zi de percheziții informatice. Călin și Cristela Georgescu, din nou la DIICOT
Călin Georgescu a fost scos pentru a patra zi consecutiv din Arestul Central și adus în cătușe, cu duba, la DIICOT.
Procedurile au loc în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat pentru înșelăciune, cu un prejudiciu estimat de anchetatori la peste 1,1 milioane de euro.
Verificările vizează telefoane mobile, laptopuri, tablete și alte medii de stocare ridicate în urma perchezițiilor desfășurate la locuința familiei din Mogoșoaia.
Anchetatorii urmăresc extragerea și analizarea datelor care ar putea avea relevanță pentru dosar.
Acuzațiile Cristelei Georgescu
Soția fostului candidat la Președinție, Cristela Georgescu, a participat la procedurile de la DIICOT în calitate de martor, potrivit declarațiilor făcute de ea anterior.
Cristela Georgescu a criticat modul în care s-au desfășurat perchezițiile și a susținut că acuzațiile aduse soțului său sunt nefondate.
Dosar cu un prejudiciu de peste un milion de euro
Călin Georgescu este cercetat într-un dosar de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat.
Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie pronunțată la 29 septembrie. În cadrul aceleiași anchete, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și conturi bancare ale acestuia și asupra locuinței familiei.
