Grindeanu despre suspendarea lui Nicușor Dan: „PSD a fost dezamăgit, dar președintele n-a încălcat Constituția”

Grindeanu despre suspendarea lui Nicușor Dan: „PSD a fost dezamăgit, dar președintele n-a încălcat Constituția”

Sorin Grindeanu a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, despre posibilitatea ca PSD să susțină un demers de suspendare a președintelui Nicușor Dan, după ce partidul nu a primit mandatul de a forma noul Guvern.

Liderul social-democrat a recunoscut că decizia președintelui a produs nemulțumire în PSD, însă a făcut o distincție între dezacordul politic și o eventuală încălcare a Constituției.

„Partidul Social-Democrat a fost dezamăgit că n-a primit acest mandat. Și am spus-o și săptămâna trecută. Și reacțiile n-au fost unele ușoare în interiorul partidului. Dar președintele n-a încălcat Constituția. E dreptul domniei sale, în urma consultărilor, să facă o propunere pe care o consideră potrivită pentru a forma o majoritate”, a declarat Sorin Grindeanu.

Președintele PSD a exclus, pentru moment, susținerea unei inițiative de suspendare a șefului statului.

„Deci, în acest moment, noi nu susținem demersuri de acest tip, aflându-ne în cadrul constituțional, în mod evident”, a precizat Grindeanu.

AUR încearcă să atragă PSD în procedura de suspendare a președintelui

Declarațiile liderului PSD vin după ce AUR, prin președintele George Simion, a anunțat un demers de strângere a semnăturilor necesare pentru suspendarea lui Nicușor Dan.

Pe 6 octombrie, George Simion a anunțat că va pune la dispoziția parlamentarilor PSD tabelul pentru semnăturile de suspendare, încercând astfel să obțină sprijinul social-democraților pentru declanșarea procedurii.

„Nicușor Dan trebuie suspendat! Azi ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături”, a transmis atunci liderul AUR.

Parlamentarii opoziției au început de mai multe luni strângerea de semnături, acuzându-l pe președinte de încălcări repetate ale Constituției. AUR a lansat inclusiv platforma suspend.ro pentru promovarea inițiativei.

Ce prevede Constituția despre suspendarea președintelui

Potrivit articolului 95 din Constituție, procedura de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul total al deputaților și senatorilor.

Pentru suspendarea efectivă este necesar votul majorității parlamentarilor, reuniți în ședință comună, după consultarea Curții Constituționale.

Constituția prevede că suspendarea poate interveni în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care președintele încalcă prevederile Legii fundamentale.

Dacă Parlamentul aprobă suspendarea, în cel mult 30 de zile trebuie organizat un referendum pentru demiterea președintelui.