Profilul micului investitor român pe piețele financiare a început să se schimbe în ultimii ani. Care sunt principalele motive pentru amânarea planurilor – Sondaj XTB
Resursele financiare sunt responsabile în cea mai mare proporție de amânarea investițiilor sau a planurilor importante de viață, potrivit unui studiu realizat exclusiv pentru XTB România de Reveal Marketing Research.
Datele culese arată că românii nu își amână doar cheltuielile, ci și schimbări importante de viață, respectiv o locuință mai bună, propria afacere, mai mult timp liber, continuarea studiilor sau mutarea într-un alt oraș.
Dintre cei care nu au făcut încă primul pas concret, o treime amână de cel puțin trei ani, și, potrivit sondajului, banii sunt principala „frână” în calea acestor planuri.
Astfel, 43% dintre respondenți spun că nu au suficiente resurse financiare, în timp ce aproape o treime pun pe primul loc alte cheltuieli și responsabilități, iar 30% preferă să aștepte din cauza incertitudinii economice. Doar aproximativ doi din 10 au făcut deja primii pași sau lucrează activ pentru ceea ce își doresc.
Ce s-a schimbat în ultimii ani
Odată cu pandemia și avansul tehnologiilor, specialiștii au remarcat o modificare în structura bazinului tradițional de investitori, așa cum a explicat Radu Puiu, analist XTB, în cadrul conferinței de luni, la întrebarea reporterului Mediafax privind evoluția profilului investitorilor români.
„În ultimii ani au văzut o schimbare a demografie în ceea ce privește investitorul. Investitorii români au devenit mult mai pregătiți, să spunem, pe măsură ce, în special după 2020, în perioada pandemiei, când știm că a existat foarte mult timp liber pentru foarte mulți dintre noi. Fiecare și-a găsit noi puncte de interes. Iar din acest punct de vedere am văzut o creștere a interesului, și după cum am vorbit și în cadrul sondajului, investitorii tineri sunt cei care par să fie mai apăsați, să spunem, de faptul că trebuie să-și plaseze economiile sau o parte din economii în soluții care să ofere randamente mai bune”, a explicat Radu Puiu, analist XTB, la întrebarea reporterului Mediafax privind evoluția profilului investitorilor români.
În acest context, ei au început să caute alternative.
„Faptul că foarte mulți ani, undeva trei, patru ani, ne-am confruntat cu o inflație cu aproape de 10% a făcut ca depozitele bancare să nu mai reprezinte o soluție, pentru că randamentul real, adică diferența dintre dobânda pe care o ofereau băncile și inflație era negativă. Asta înseamnă că pe măsură ce trecea fiecare lună, fiecare an, puterea de cumpărare a economiilor lor scădea. Mai mult decât atât, dacă vorbim și despre ce s-a întâmplat cu în cursul euro/ RON, de exemplu, vedem faptul că și această presiune din partea schimbului valutar afectează și mai mult economiile. Și de asta vedem doi factori de risc care făceau ca economiile noastre să-și piardă pe zi ce trece puterea de cumpărare, iar de aici am asistat la această tranziție și căutare, să spunem, din partea investitorilor pentru alternative”, a detaliat analistul XTB.
„În momente în care incertitudinea este ridicată, factorii de risc sunt foarte crescuți, atunci trebuie să fii și mai atent la ce fac economiile tale”
„În prima fază am văzut un interes foarte mare pentru obligațiuni, titlurile de stat, în special cele românești, dar și acolo există această problemă – deși oferă o dobândă mai ridicată, de cele mai multe ori aceasta nu depășea inflația și automat ușor, ușor, s-au orientat către indicii bursieri majori și pe măsură ce au făcut primul pas au reușit să afle mai multe spre ceea ce înseamnă să investești și faptul că în momente în care incertitudinea este ridicată, factorii de risc sunt foarte crescuți, atunci trebuie să fii și mai atent la ce fac economiile tale, pentru a nu te trezi că suma pe care o aveai în urmă cu doi ani, nu știu, astăzi valorează cu 10-15% mai puțin și tu practic să fi pierdut și prin faptul că economia și costul traiului s-au scumpit, dar ulterior ai pierdut și prin faptul că nu ți-au protejat economiile și banii pe care îi aveai puși deoparte”, a explicat Radu Puiu, analist XTB
„Iar faptul că românii au depozite foarte mare la noi este unul aspect pe care îl știm, au fost foarte multe studii care prezentau acest lucru și acest prim pas către a descoperi noi alternative cred eu că este foarte important chiar și cu sume foarte mici și pentru că afli lucruri noi, înveți și vezi ușor, ușor care ar putea să fie strategia sau planul pe care îl poți crea pentru tine să se potrivească personalității și veniturilor, stilului de viață și așa mai departe. Este foarte important acest lucru”, a conchis Radu Puiu.
Ce își doresc românii
Concluziile studiului arată că siguranța familiei se află în fruntea listei de obiective de viață, fiind menționată de 45% dintre respondenți. Urmează călătoriile și experiențele importante (41%) și renovarea sau îmbunătățirea locuinței (40%).
În același timp, studiul XTB arată și aspirații care țin de schimbarea stilului de viață: 34% dintre români și-ar dori să muncească mai puțin și să aibă mai mult timp liber, iar 31% își doresc propria afacere sau un proiect personal și mai mult de un sfert dintre participanții la cercetare vor să își cumpere o locuință.
Datele culese confirmă diferențele dintre prioritățile diferitelor generații: 37% dintre românii din categoria de vârstă 25–34 de ani își doresc să își continue studiile sau să învețe ceva nou, iar 30% vor să se mute într-un alt oraș sau într-o altă țară. Pe de altă parte, dorința de a dezvolta propria afacere sau un proiect personal este mai puternică în grupele de 35–44 și 45–55 de ani.
„Românii știu ce vor, dar foarte mulți rămân ani întregi în etapa de așteptare. Dincolo de nivelul veniturilor, aici vorbim și despre predictibilitate, încredere și capacitatea de a construi un plan pe termen lung. Cred că una dintre cele mai importante provocări financiare ale momentului este să reducem distanța dintre «mi-aș dori» și «am început»”, spune Irina Cristescu, General Manager XTB România.
Sub o cincime economisesc pentru ceea ce își doresc
Aproape un sfert (24%) din respondenți spun că nu își permit acum să pună bani deoparte pentru aceste planuri. Cei economisesc sau investesc regulat pentru un obiectiv reprezintă doar 18% dintre români, iar un sfert fac acest lucru numai atunci când bugetul le permite.
Sondajul arată că presiunea financiară este mai mare în rândul femeilor: 29% dintre cele care au participat la sondaj spun că, în prezent, nu își permit să pună bani deoparte pentru obiectivele lor, comparativ cu 18% dintre bărbați. În același timp, 21% dintre bărbați economisesc sau investesc regulat pentru aceste obiective, față de 16% dintre femei.
Tinerii se tem de regrete
Pe de altă parte, aproape jumătate dintre respondenți cred că pot face progrese în următoarele 12 luni, iar cele mai optimiste sunt persoanele de 25–34 de ani, potrivit sondajului.
În cazul celor mai tineri apare însă o altă problemă: 1 din 5 dintre cei de 18–24 de ani spune că nu știe care ar trebui să fie primii pași. În același timp, 36% dintre ei cred că, peste zece ani, ar putea regreta că nu au început să investească mai devreme. La nivelul întregului eșantion, acesta este, de altfel, cel mai frecvent regret financiar anticipat.
Impactul automatizării
Datele despre românii care investesc prin Planurile de Investiții XTB arată cum se schimbă comportamentul după ce oamenii fac primul pas și încep efectiv să investească.
Potrivit informațiilor prezentate luni, zeci de mii de români au alimentat cel puțin o dată un Plan de Investiții XTB din 2023, când s-a lansat acest produs, până în prezent, iar baza de utilizatori s-a dublat într-un singur an. Aproximativ 80% dintre cei care au început au un plan care rulează și în prezent, iar 2 din 3 utilizatori au între 25 și 44 de ani.
Sumele cu care încep diferă, pentru că 2 din 10 utilizatori pornesc cu mai puțin de 25 de euro, în timp ce 16% dintre aceștia încep cu peste 500 de euro. Ulterior, o treime dintre cei care rămân activi ajung să investească mai mult decât la început.
Potrivit oficialilor XTB, în ceea ce privește alegerile de investiții, cele mai frecvente sunt ETF-urile cu expunere pe companii mari din SUA și pe piețele globale, urmate de tehnologie și inteligență artificială, Europa și aur. În medie, un utilizator deține trei ETF-uri într-un Plan de Investiții.
Datele centralizate arată că, per ansamblu, continuitatea este mai ridicată în rândul celor care automatizează investițiile: 66% dintre utilizatorii români care setează automatizarea după primele săptămâni de la activarea contului sunt activi și în prezent. Aproximativ 1 din 3 dintre cei care au început în 2023–2024 contribuie și în prezent.
