Operația Papei Leon s-a încheiat cu succes. Îndepărtarea nodulului a fost una reușită

Operația Papei Leon s-a încheiat cu succes. Îndepărtarea nodulului a fost una reușită

Anunțul a fost publicat de către Biroul de Presă al Sfântului Scaun.

„Operația a fost finalizată cu succes, în intervalul de timp preconizat și conform planificării, iar Sfântul Părinte s-a întors în camera sa. Vor urma informații suplimentare”, se arată în comunicat, potrivit Vatican News.

Biroul de Presă al Sfântului Scaun a emis declarația marți seara, 13 octombrie, în urma operației Papei Leon al XIV-lea la Spitalul Gemelli din Roma.

Anterior, Papa a dezvăluit, în timpul rugăciunii Angelus de duminică, faptul că medicii au identificat recent un nodul localizat la nivelul plămânului.

Potrivit acestuia, formațiunea a fost detectată într-un stadiu foarte timpuriu și este bine delimitată.

„Recent, în urma unor investigații medicale, medicii au descoperit un nodul localizat la nivelul plămânului”, a spus Papa.

„Acesta a fost depistat într-un stadiu foarte incipient și este bine delimitat”, a declarat Suveranul Pontif.