România și-a asigurat prima medalie la Europenele de tenis de masă. Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, victorie dramatică în sferturile de finală

România și-a asigurat prima medalie la Europenele de tenis de masă. Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, victorie dramatică în sferturile de finală

Tricolorii au trecut dramatic de francezii Prithika Pavade și Thibault Poret, scor 3-2, anjunță Federația Română de Tenis de Masă.

Cinci seturi pentru un loc pe podiumul european

Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, capi de serie numărul 4, au avut parte de un sfert de finală extrem de echilibrat în fața perechii franceze, aflată pe poziția a 19-a pe lista favoriților.

Francezii au început mai bine și și-au adjudecat primul set cu 11-9, dar răspunsul românilor a venit imediat. Szocs și Ionescu au câștigat un set secund foarte disputat, 13-11, și au trecut pentru prima dată la conducerea partidei după un nou final strâns, 12-10 în actul al treilea.

Poret și Pavade nu au renunțat și au împins partida în decisiv după ce au dominat setul al patrulea, câștigat cu 11-6.

Ultimul act a oferit o nouă luptă punct cu punct. Perechea României a avut avantaj la 7-6, dar adversarii au egalat. Szocs și Ionescu au gestionat însă mai bine finalul și s-au impus cu 11-9, închizând partida după cinci seturi: 9-11, 13-11, 12-10, 6-11, 11-9.

România are garantată o medalie

Calificarea între cele mai bune patru perechi ale competiției înseamnă că România și-a asigurat deja prezența pe podium la Campionatul European Individual Seniori de la Ljubljana.

Pentru Szocs și Ionescu, miza următorului meci va fi calificarea în finală și, implicit, posibilitatea de a transforma medalia deja garantată într-una de argint sau aur.

Cei doi reprezentanți ai României vor întâlni în semifinale perechea germană formată din Benedikt Duda și Nina Mittelham.

Partida este programată joi, de la ora 13:40.

Bernadette Szocs rămâne unul dintre principalele nume ale tenisului de masă românesc, iar la Ljubljana face echipă cu Eduard Ionescu, unul dintre reprezentanții noii generații. Cei doi au ajuns acum la un singur meci distanță de finala europeană a probei de dublu mixt.