Polițist de 27 de ani, din Teleorman, găsit mort în locuință. Sindicatul Europol reclamă presiunea profesională
Într-o postare publicată pe Facebook, reprezentanții Sindicatului Europol au precizat că Sabin Dudău lucra de aproximativ patru ani în Poliția Română, ocupând funcția de ajutor de șef de post la Poliția Islaz.
Potrivit aceleiași surse, pe 14 octombrie, polițistul s-a prezentat pentru a susține din nou proba de rezistență, după ce nu reușise să o promoveze anterior. Sindicatul susține că acesta a depus un efort fizic intens pentru a se încadra în baremul de timp, în condițiile în care rezultatul evaluării putea avea consecințe asupra salariului său.
Europol afirmă că polițistul s-ar fi simțit rău după efortul depus și reclamă faptul că angajații nu beneficiază întotdeauna de timpul și condițiile necesare pentru pregătirea probelor fizice.
Sindicatul reclamă volumul de muncă și presiunile profesionale
În aceeași postare, reprezentanții sindicatului susțin că, tot pe 14 octombrie, un superior i-ar fi solicitat lui Sabin Dudău să accelereze soluționarea dosarelor penale aflate în lucru. Potrivit Europol, polițistul ar fi rămas în zilele precedente peste program pentru a audia persoane cercetate în dosarele pe care le instrumenta.
Sindicatul atrage atenția asupra presiunii exercitate asupra polițiștilor prin volumul de muncă, evaluările profesionale și obiectivele de performanță. Reprezentanții sindicatului susțin că instituția trebuie să asigure condiții adecvate atât pentru pregătirea fizică și profesională, cât și pentru desfășurarea activităților de serviciu.
De asemenea, Europol solicită verificarea programului de lucru al polițistului, a volumului de muncă, a presiunilor la care ar fi fost supus și a timpului de recuperare de care a beneficiat.
Sindicatul subliniază că împrejurările în care s-a produs decesul trebuie analizate, inclusiv din perspectiva condițiilor de muncă și a obligațiilor angajatorului.
