Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal: „Avem aparența unei țări democratice, dar ceea ce înfruntăm este o tiranie”

Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal: „Avem aparența unei țări democratice, dar ceea ce înfruntăm este o tiranie”

Cristela Georgescu a susținut că drepturile fundamentale nu sunt respectate în România în interviul pe X.

Interviul, publicat vineri, a abordat și anularea alegerilor prezidențiale din 2024, precum și modul în care cazul lui Călin Georgescu este perceput în afara țării.

Influencerul Mario Nawfal a prezentat propria interpretare a evenimentelor și a afirmat că situația din România ridică întrebări privind respectarea principiilor democratice.

Cristela Georgescu acuză o persecuție politică

În cadrul discuției, Cristela Georgescu a susținut că măsurile luate împotriva soțului său au o motivație politică. Ea a criticat modul în care au fost desfășurate acțiunile autorităților și a afirmat că ancheta ar fi fost transformată într-un „circ mediatic”, în loc să se desfășoare discret.

Soția fostului candidat la alegerile prezidențiale a pus sub semnul întrebării respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil. În opinia sa, presiunea publică și prezentarea cazului în spațiul mediatic ar contribui la formarea unei imagini de vinovăție înainte de încheierea procedurilor judiciare.

Ce spune Cristela Georgescu despre perchezițiile de la locuința familiei

Unul dintre subiectele centrale ale interviului a fost intervenția autorităților la locuința familiei. Cristela Georgescu a relatat că acțiunea ar fi avut loc dimineața devreme și că la intervenție ar fi participat numeroși polițiști și membri ai trupelor speciale.

Potrivit relatării sale, Călin Georgescu ar fi fost ridicat în timp ce se afla împreună cu fiul lor cel mare în afara casei, care este minor, iar ea se afla acasă cu celălalt copil. Cristela Georgescu a afirmat că ușa locuinței a fost spartă și că, inițial, nu a știut cine intrase în casă.

„Am crezut că vom fi omorâți”, a povestit ea, descriind teama resimțită în primele momente ale intervenției.

Totodată, aceasta a susținut că fiul lor cel mare și tatăl său, în vârstă de aproape 90 de ani, ar fi fost supravegheați de persoane înarmate pe durata intervenției.

Apel către publicul internațional

Cristela Georgescu a explicat că a acceptat să vorbească în fața unui public internațional pentru a-și prezenta perspectiva asupra situației din România. Ea a invocat parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite și a afirmat că acesta ar trebui să includă respectarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale.

În opinia sa, cazul soțului său ar trebui analizat și din perspectiva acestor principii. Ea a criticat, de asemenea, anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și efectele pe care evenimentele politice și judiciare le-ar avea asupra susținătorilor lui Călin Georgescu.

În introducerea interviului, Mario Nawfal a comparat situația acestuia cu alte cazuri politice internaționale și a susținut că reacția comunității internaționale este importantă.

„Oricine poate ajunge în locul lui”

Cristela Georgescu a mai transmis că situația soțului său ar trebui să reprezinte un avertisment pentru cetățeni. Ea a afirmat că acțiunile autorităților ar putea avea un efect de intimidare asupra celor care contestă deciziile politice.

„Avem aparența unei țări democratice, dar, în realitate, ceea ce înfruntăm este o tiranie”, a susținut Cristela Georgescu în cadrul discuției cu Mario Nawfal pe platforma X.