Ce spune noul premier despre o posibilă creștere a taxelor începând de anul viitor

Ce spune noul premier despre o posibilă creștere a taxelor începând de anul viitor

Declarațiile au fost făcute marți seara în timpul primei conferințe de presă pe care a organizat-o în calitate de premier.

„Deficitul este ceva in care trebuie să ne încadrăm face parte din angajamentele României, știți cât de fragila este linia pe care trebuie să ne încadrăm”, a spus premierul Luca Niculescu.

Premierul a fost întrebat dacă poate garanta că nu vor exista creșteri de taxe anul viitor. El a evitat răspunsul spunând că trebuie să analizeze înainte cifrele exacte din economia României.

„În momentul de față, vedem cum stăm cu cifrele fiscal bugetare până la finalul acestui an”, a spus Niculescu adăugând că „evident nu este dorința nimănui să introducă noi taxe”.

Guvernul Niculescu cuprinde miniștri PSD și tehnocrați. Marți, la votul de învestitură din Parlament, Luca Niculescu a primit 280 de voturi, cu mult peste numărul minim de 233.