Bezos se ia după Musk şi umple cerul de sateliţi, spre disperarea astronomilor

După ce Elon Musk a început să trimită pe orbită sateliţii Starlink, a venit rândul lui Bezos. Amazon a primit aprobare să lanseze 3.236 sateliţi Kuiper. Ca şi Musk, Bezos vrea să ofere în viitor internet wireless, folosind tehnologiile LTE şi 5G.

Cu o investiţie de 10 miliarde de dolari, sateliţi Amazon vor aduce internet în zonele în care infrastructura trerestră e fie foarte slabă, fie inexistentă.

Ciudat e că nimeni nu s-a gândit să-i întrebe şi pe astronomi, pentru că 12.000 de sateliţi ai lui Musk, plus cei ai lui Bezos vor aglomera foarte tare cerul, iar acest lucru va fi vizibil în timpul nopţii.

„Consecinţa este că noi vom pierde cerul. Dar lor nu le pasă dacă oamenii sunt dispuşi să renunţe la cer pentru wi-fi”, a spus Didier Queloz, laureat al Premiului Nobel.

Reacţia astronomilor e foarte tranşantă.

„Sateliţii deja strică imaginile şi observaţiile astronomilor şi dacă sunt mai mulţi, bineînteles că vor strica şi mai mult observaţiile. Noi momentan observăm întreg cerul, noi astronomii şi cu cât observăm mai mult din cer, cu atât observăm mai mulţi sateliţi peste obiectele noastre”, a declarat astronomul Adrian Şonka. 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].