VIDEO Momente de groază. O femeie într-un costum de sirenă a rămas blocată pe fundul unui acvariu după ce coada a rămas agăţată de un recif artificial

Femeia din Africa de Sud, a avut la dispoziţie câteva secunde pentru a reacţiona, gândirea sa rapidă salvând-o de la o situaţie care putea fi tragică.

Momentul terifiant s-a petrecut în interiorul unui centru comercial din Randburg, Africa de Sud, în timp ce femeia înota în interiorul acvariului în faţa cumpărătorilor.

În înregistrarea video, surprinsă de un client al mall-ului, femeia poate fi văzută în partea de jos a acvariului făcând cu mâna către oamenii care privesc spre acvariu.

Femeia face apoi o mişcare pentru a înota spre suprafaţă, dar coada costumului ei rămâne blocată într-un recif artificial de pe podeaua acvariului.

Femeia încearcă să înoate şi face mai multe mişcări disperate pentru a se elibera de recif, dar în curând îşi dă seama că coada a rămas blocată.

Ea poate fi văzută imediat cum încearcă şi reuşeşte să îşi dea jos costumul pentru a se elibera şi înoată rapid la suprafaţă.

Fără niciun alt lucrător în proximitate, se pare că dibăcia femeii a salvat-o.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].