Biletele pentru meciurile cu Italia şi Polonia ale naţionalei U20 sunt disponibile online

Reprezentativa pregătită de Costin Curelea are programate ultimele partide din această ediţie a Elite League U20 şi revine la Târgovişte, acolo unde şi-a început şi parcursul în actualul sezon, în septembrie 2023, în faţa Cehiei.

Programul meciurilor:

Joi, 21 martie: România – Italia: ora 18:00
Marţi, 26 martie: România – Polonia: ora 18:00

Începând de joi, 29 februarie, biletele pentru cele două partide, ce se vor disputa pe stadionul Eugen Popescu din Târgovişte, sunt disponibile online.

Acestea au preţul general de 10 lei. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în cele două tribune ale stadionului, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].