Atenţionare ANM: Cod galben de vânt puternic în Bucureşti şi 6 judeţe, până diseară

Până sâmbătă dimineaţă, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul nopţilor, în regiunile intracarpatice şi zonele deluroase, pe alocuri se va produce brumă.

Joi (18 aprilie), temporar va ploua în jumătatea de nord a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Izolat cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali de 60…80 km/h.

La altitudini de peste 1500 m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi joi.

Meteorologii au emis un Cod galben, valabil joi între orele 10.00 – 21.00, pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…65 km/h şi izolat de 70 km/h.

De altfel, conform prognozei speciale emisă pentru Capitală, până vineri dimineaţa valorile termice vor continua să scadă uşor.

Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare şi condiţii de ploaie slabă, când şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…55 km/h. Noaptea, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 3…6 grade.

De vineri până sâmbătă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].