Noile “linii roşii” ale NATO: în ce situaţie ar fi trimise trupe occidentale în Ucraina / Flancul estic al Alianţei joacă un rol important împotriva Rusiei

Prima “linie roşie” este participarea directă sau indirectă a unei terţe părţi în conflictul din Ucraina. O eventualitate însoţită de temeri. Şi care se învârte în jurul posibilităţii ca Rusia să străpungă liniile de apărare ale Kievului. Graniţa ruso-ucraineană, la urma urmei, este foarte lungă şi vulnerabilă. Trupele lui Zelenski nu mai sunt capabile să o controleze în întregime. Dar adevăratul coşmar se referă la posibila pătrundere în nord-vest. De ce? Pentru că ar crea un coridor între Kiev şi Belarus. O opţiune tactică considerată recent plauzibilă de mai mulţi analişti aliaţi. Minskul ar fi astfel încorporat direct în competiţia militară. Trupele şi arsenalul său ar fi decisive pentru Moscova. Iar această împrejurare nu ar putea decât să activeze apărarea în favoarea Ucrainei, conform ziarului italian La Repubblica.

A doua linie roşie se referă la o provocare militară împotriva ţărilor baltice sau a Poloniei, sau la un atac ţintit împotriva Republicii Moldova. Nu este vorba neapărat de o invazie, care ar putea urma unei ofensive asupra Odesei, ci poate fi doar de un atac militar pentru a testa reacţia occidentală. O tentativă care ar putea fi făcută şi pentru a testa capacitatea de reacţie a frontului aliat într-o fază de posibilă confuzie: sezonul electoral din Europa şi SUA ar putea determina Kremlinul să creadă că NATO este distrasă. Cu toate acestea, Alianţa Nord-Atlantică nu ar fi dispusă să tolereze o astfel de agresiune.

Situaţie delicată pe frontul de est

Pentru a înţelege delicateţea momentului, trebuie îndreptată atenţia spre frontul estic. Cancelariile europene urmăresc cu profundă îngrijorare evoluţia ofensivei ruseşti din Donbas. Posibilitatea unui colaps militar al trupelor lui Zelenski nu mai este exclusă. De aceea, devine vital pentru liderii occidentali să îi transmită un mesaj clar lui Vladimir Putin: una este să pătrunzi în teritoriile estice, cu totul altceva este să cucereşti capitala sau să implici state terţe în război. Cu alte cuvinte: Ucraina nu poate pierde, iar NATO este pregătită să intervină direct pentru a împiedica prăbuşirea administraţiei de la Kiev.

La Repubblica relatează despre o strategie pregătită şi trupe desfăşurate în caz de urgenţă. De-a lungul flancului estic (ţările baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România) NATO poate conta deja pe peste 100.000 de soldaţi, între cei deja desfăşuraţi şi cei care ar urma să fie mobilizaţi în câteva zile în cadrul “Forţei de Răspuns”. Într-o lună, a explicat recent şeful Statului Major polonez, aceştia ar putea fi dublaţi, iar în şase luni triplaţi.

Ei vor fi cei care vor fi chemaţi să intervină. O eventuală reacţie occidentală ar urma însă să se desfăşoare pas cu pas: primele trupe care ar fi mobilizate ar fi forţele aeriene, în timp ce trupele terestre ar reprezenta doar ultima soluţie în cazul unei eventuale escaladări.

Condiţii nefavorabile pentru Kiev

Pe de altă parte, alarma, deja mare din cauza lipsei de provizii şi de oameni la dispoziţia ucrainenilor, a devenit foarte mare din cauza altor două condiţii nefavorabile Kievului. Prima se referă la vreme, care a permis deja începerea ofensivei ruseşti de primăvară.

Al doilea factor este cel  politic. În lunile următoare, Europa şi Statele Unite vor fi angajate în două campanii electorale, care vor încetini orice decizie operaţională. Aceasta este condiţia ideală pentru Putin, care este conştient că poate profita de distragerea atenţiei opiniei publice occidentale – şi de slăbiciunea liderilor săi – pentru a câştiga teren şi a se apropia ameninţător de graniţele NATO şi UE.

Aceste linii roşii ajută la înţelegerea declaraţiilor lui Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei s-a expus foarte mult în ultimele săptămâni, cerându-le partenerilor săi europeni să nu excludă trimiterea de trupe occidentale în Ucraina. Un semnal clar din partea unei puteri nucleare. Pe scurt, demersul lui Macron traduce scenariile de urgenţă care se discută la summiturile NATO.

Dificultăţile armatelor europene

Un conflict direct prezintă încă dificultăţi operaţionale enorme. Şi întârzieri structurale. Parisul, de exemplu, este capabil să trimită până la 20.000 de militari pe termen scurt. Dar, mai presus de toate, nu ar fi în stare să susţină o confruntare prelungită.

Potrivit fostului comandant al Forţelor Aeriene, Bruno Maigret, citat într-un raport parlamentar, într-un conflict de mare intensitate, Forţele Aeriene franceze nu ar mai avea la dispoziţie niciun avion în 10 zile şi, probabil, nicio rachetă după două zile.

Estimări similare, în unele cazuri mai grave, se aplică principalelor ţări europene: penurie de artilerie, linii de producţie ale industriei militare cu termene de execuţie lungi, incompatibile cu situaţiile de urgenţă, armate hiperspecializate şi, prin urmare, cu efective mici. Însă există bazele americane pe continent, cu puterea lor de foc şi capacitatea de apărare, inclusiv nucleară.

De asta NATO nu mai exclude astăzi niciun scenariu. Pentru a se concentra pe descurajare. Pentru a îndepărta posibilitatea ca o confruntare directă să devină realitate.