Preşedintele Iohannis, în SUA: România este deschisă să discute despre trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina

Klaus Iohannis a declarat că va discuta problema cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. „A existat o discuţie despre cine poate trimite sisteme Patriot în Ucraina în ultimele săptămâni”, a spus Iohannis. „Preşedintele Biden a menţionat-o… în întâlnirea noastră şi am spus că sunt deschis la discuţii. Trebuie să discut în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a vedea ce putem oferi şi ce putem obţine în schimb, pentru că este inacceptabil să lăsăm România fără apărare aeriană”.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a cerut statelor europene membre NATO să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene PATRIOT, precizând că sunt aproape 100 de baterii în dotarea armatelor aliate.

România are patru baterii PATRIOT, a mai cumpărat trei sisteme anul trecut, dar a operaţionalizat o singură baterie şi a tras o singură rachetă până acum. Preşedintele Zelenski a declarat că dacă ar primi mai multe sisteme antiaeriene, Armata Ucrainei ar apăra inclusiv spaţiul aerian al Moldovei şi României.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].