Veşti bune pentru fermieri. Plăţi de peste 80 milioane euro făcute de APIA şi AFIR în perioada 8-10 mai 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 333.712.555,81 lei (67.110.538,76 euro), astfel:

320.986.417,16 lei (64.539.341,94 euro) din Bugetul Naţional (BN)

10.118.052,05 lei (2.044.257,41 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

2.006.042,44 lei (405.302,04 euro) cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1)

602.044,16 lei (121.637,37 euro) din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).

Intervenţiile plătite sunt aferente ajutoarelor naţionale tranzitorii, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În ceea ce priveşte plăţile efectuate de AFIR, din FEADR, acestea sunt în sumă de peste 13 milioane de euro pentru bunăstarea animalelor.

Beneficiarii fondurilor europene acordate prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au primit fonduri nerambursabile în valoare totală de 13,26 milioane de euro. Plăţile au fost realizate de AFIR în tranşele din 8 şi 9 mai 2024 pentru decontarea cheltuielilor aferente intervenţiei DR-06 Bunăstarea animalelor.

Astfel, AFIR a plătit 6,7 milioane de euro fermierilor care au beneficiat de plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, precum şi 6,56 milioane de euro fermierilor care au solicitat plăţile compensatorii pentru bunăstarea păsărilor.

Din suma totală plătită de AFIR în conturile fermierilor, 11,27 milioane de euro provin din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar diferenţa de 1,99 milioane euro reprezintă contribuţia de la Bugetul Naţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].