Bursă. Acţiunile Nvidia scad cu 3,3% la deschiderea şedinţei de vineri de pe Wall Street

Producătorul american de cipuri AI Nvidia (simbol bursier NVDA) înregistra la startul ultimei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii un declin de 3,3% pe acţiuni, ducând astfel capitalizarea la 3.110 de miliarde de dolari.

Între timp, indicele S&P 500 – de referinţă pentru Wall Street, cea mai mare piaţă de capital din lume – cobora cu 0,2%. Nasdaq Composite, indicele marilor companii tech, afişa un minus de 0,3%, potrivit Investing.

Evoluţia Nvidia vine după o creştere puternică zilele trecute, care a făcut din grup cea mai valoroasă companie din lume, cu o evaluare bursieră de circa 3.300 de miliarde de dolari. În prezent, Nvidia ocupă locul trei la nivel mondial, sub Apple şi Microsoft, dar peste Alphabet (Google) şi Amazon.

De la începutul anului, Nvidia este pe plus cu 160% pe bursă. Randamentul din ultimele 12 luni ajunge la aproape 200%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].