„Situațiile acelea dramatice să nu mai existe”. Rogobete explică de câte paturi ATI pentru nou-născuți mai are nevoie România

„Situațiile acelea dramatice să nu mai existe”. Rogobete explică de câte paturi ATI pentru nou-născuți mai are nevoie România

România avea între 95 și 104 paturi ATI pentru nou-născuți în 2022

În 2022, înainte de începerea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România avea între 95 și 104 paturi ATI pentru nou-născuți. Astfel, prin PNRR, capacitatea a fost extinsă cu încă 120 de paturi, a explicat ministrul, aflat vineri la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu†din București, de Ziua Mondială a Prematurității.

„În momentul de față, conform analizelor avute, pare că suntem într-o medie acceptată conform indicatorilor pe care avem. Tot mai rar avem situaÈ›ii în care să nu găsim locuri în centrele de excelență pentru copii cu patologii specialeâ€, a declarat Rogobete.

Ministrul a atras însă atenția că nu toate cazurile care implică o complicație trebuie transferate către centrele de excelență. Unele dintre acestea pot fi tratate în maternități de rang inferior, spune Rogobete.

Rogobete: Unele complicații ar trebui tratate în maternitățile de rang inferior

„Aici menÈ›iunea È™i ce ar trebui poate să lucrăm mai bine, mă refer în special la spitale È™i la personalul medical, este că atunci când apare o complicaÈ›ie care poate fi tratată într-o maternitate de rang inferior, să fie tratată acolo È™i să nu mai fie trimisă în centrele de excelență doar pentru că cineva nu vrea să-È™i asume un pacient mai dificilâ€, a spus ministrul.

Întrebat care este necesarul de paturi ATI pentru nou-născuți, Rogobete a spus că o creștere graduală a capacității ar putea preveni situațiile în care copiii cu probleme grave nu pot fi tratați în centrele specializate.

„Eu cred că o creÈ™tere graduală în următorii 3-4 ani de zile cu încă 25-30% ne va duce într-o linie în care situaÈ›iile acelea dramatice să nu mai existeâ€, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ministrul a explicat și că nu toate maternitățile trebuie să fie de grad superior, întrucât acestea au niveluri diferite de competență.

„Dacă naÈ™terea este fără probleme, se tratează È™i se îngrijeÈ™te în spitalul în care s-a născut È™i acele maternități de care discutăm arată tot mai bine È™i sunt dotate corespunzător. Dacă apar complicaÈ›ii sau dacă copilul are patologii specifice, complicate, se transferă către un centru de excelență, un centru superiorâ€, a declarat ministrul Sănătății.

Rogobete a mai spus că, în ultimii doi ani, peste 36 de maternități au fost dotate, reabilitate sau extinse cu fonduri europene. „Toate proiectele au fost închise cu succes È™i acesta e un lucru importantâ€, afirmă ministrul Sănătății.