Kim Jong-Un accelerează programul de înarmare cu drone al Coreei de Nord

Kim Jong-Un accelerează programul de înarmare cu drone al Coreei de Nord

Anunțul a fost făcut după ce acesta a vizitat prima expoziție nord-coreeană dedicată exclusiv dronelor, unde au fost prezentate aparate de atac și alte sisteme fără pilot.

Evenimentul are loc într-un moment în care Phenianul intensifică testele militare și amenințările la adresa Coreei de Sud și a Statelor Unite, potrivit AP.

Kim a vizitat expoziția joi, potrivit agenției oficiale de presă KCNA

Liderului nord-coreean i-au fost prezentate drone de atac și alte modele despre care autoritățile susțin că reflectă progresele recente ale industriei militare.

ÃŽn discursul rostit cu această ocazie, Kim a anunÈ›at măsuri pentru „extinderea È™i consolidarea rapidă a tehnologiei aeronautice fără pilotâ€.

Ministerul sud-coreean al Unificării a apreciat că este prima expoziție organizată de Coreea de Nord dedicată exclusiv acestui domeniu.

Potrivit presei din Coreea de Sud, au fost expuse peste 30 de tipuri de drone, inclusiv modele cu tehnologie stealth, concepute pentru a reduce detectabilitatea radar, și drone de atac pilotate printr-un sistem de vizualizare la persoana întâi (FPV).

Experiența Rusiei ar putea accelera programul nord-coreean

Dezvoltarea dronelor a devenit o prioritate pentru Kim Jong Un, care urmărește consolidarea capacităților militare convenționale și nucleare ale țării.

Experții consideră că militarii nord-coreeni trimiși în Rusia pentru a sprijini războiul împotriva Ucrainei ar fi putut acumula experiență în utilizarea dronelor, atât prin colaborarea cu forțele ruse, cât și prin participarea la operațiuni de pe front.

Programul nord-coreean de drone datează cel puțin din 2011, potrivit analistului Martyn Williams, care a scris despre acest subiect pentru publicația specializată 38 North.

Dronele – esenÈ›iale în război

Acesta a subliniat că utilizarea dronelor a devenit esențială în conflictele actuale din Europa și Orientul Mijlociu și că Phenianul va continua, cel mai probabil, să investească în dezvoltarea și desfășurarea acestor sisteme.

Un raport al Institutului sud-coreean pentru Studii de Securitate Națională a avertizat că sprijinul Rusiei ar putea ajuta Coreea de Nord să depășească unele dintre limitele tehnologice și industriale care îi afectează programul de drone.

Kim a asistat la teste de rachete alături de fiica sa

Vizita la expoziție a fost însoțită de teste militare. Potrivit KCNA, Coreea de Nord a testat mai multe tipuri de drone, rachete și lansatoare multiple de rachete de precizie, cu un calibru de 600 de milimetri.

Imaginile publicate de presa de stat îl arată pe Kim Jong Un urmărind testele, alături de fiica sa adolescentă. Aceasta apare aplaudând în timp ce liderul nord-coreean urmărește lansările. Serviciul de informații al Coreei de Sud consideră că fata, despre care se crede că are aproximativ 13 ani, ar putea fi succesoarea desemnată a tatălui său.

Armata sud-coreeană a anunțat că a detectat joi lansarea a aproximativ zece rachete balistice cu rază scurtă de acțiune de pe coasta de est a Coreei de Nord.

Tensiuni în creștere între Phenian, Seul și Washington

Demonstrația de forță are loc pe fondul deteriorării relațiilor dintre cele două Corei.

Tensiunile au crescut după ce trei militari sud-coreeni au fost răniți luna trecută în urma unor explozii de mine la graniță.

Seulul a acuzat Phenianul că a amplasat mine la sud de linia de demarcație militară, însă Coreea de Nord a respins acuzațiile.

Vineri, Ministerul nord-coreean al Apărării a condamnat exercițiile aeriene comune desfășurate de Statele Unite și Coreea de Sud, pe care le-a descris drept provocatoare.

Manevrele Freedom Flag, programate până la 6 noiembrie, implică avioane de luptă, elicoptere și drone.

Kim Jong Un și Trump s-au blocat în 2019

În paralel, Phenianul pare să intensifice testele de armament pentru a-și consolida poziția în eventuale negocieri cu Washingtonul.

Discuțiile dintre Kim Jong Un și președintele american Donald Trump s-au blocat în 2019, iar Trump și-a exprimat recent interesul pentru reluarea dialogului.

Un alt semnal diplomatic a venit joi, când ministrul elvețian de Externe, Ignazio Cassis, a sosit în Coreea de Nord pentru redeschiderea reprezentanței diplomatice a Elveției la Phenian.