Mohammad Murad ar vrea sÄ Ã®i propunÄ lui CÄlin Georgescu conducerea AUR. Ce spune Peiu despre aceastÄ variantÄ
Deputatul AUR Mohammad Murad ar lua în calcul să îi propună lui Călin Georgescu să preia conducerea partidului, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.
Potrivit surselor, acesta ar aduce ca argument întâlnirile aproape zilnice pe care George Simion le-ar fi avut cu Georgescu, pe care l-ar considera „liderul suprem†al mișcării suveraniste. Propunerea ar fi ca acesta să ocupe funcția de președinte executiv al AUR.
„Din ce am auzit È™i chiar mi-a zis personal, George Simion a avut întâlniri aproape zilnic cu domnul Georgescu. Eu, ca urmare, am zis: domnule, mi se pare foarte corect. Dacă aÈ™a stau lucrurile, hai să-l invităm pe domnul Georgescu să fie preÈ™edintele partiduluiâ€, a declarat Mohammad Murad, potrivit Mediafax.
În schimb, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat pentru Digi24.ro că nu știa despre existența unei astfel de propuneri. El a spus că George Simion a fost ales președintele partidului în urmă cu un an și că mandatul său este în vigoare până în 2030.
„Nu È™tiam, am aflat È™i eu odată cu toată lumea. Orice partid își alege preÈ™edintele la un Congres, dintre candidaÈ›ii înscriÈ™i în competiÈ›ie. Deocamdată, până în 2030 postul de preÈ™edinte AUR este ocupat de George Simion, care a fost ales acum un an la Congres. Un alt preÈ™edinte se poate alege doar la vacantarea postuluiâ€, a transmis PetriÈ™or Peiu pentru Digi24.ro.
Și reprezentanții AUR au oferit un punct de vedere cu privire la posibilitatea ca lui Călin Georgescu să i se propună să preia conducerea partidului.
Aceștia au spus că nu este vorba despre o intenție reală, amintind că Georgescu a spus el însuși că nu dorește să facă parte dintr-o formațiune politică.
„Noi am fi bucuroÈ™i, dar nu e cazul, ci avem o altă încercare de diversiune. ÃŽn ceea ce priveÈ™te apartenenÈ›a dlui Georgescu la un partid, acesta È™i-a exprimat foarte clar punctul de vedere că nu vrea să fie parte dintr-un partid, iar partidul domniei sale este doar poporul român. Din câte È™tim, lucrurile nu s-au schimbatâ€, este poziÈ›ia transmisă de AUR pentru Digi24.ro.

