PoliÈiÈtii din Vâlcea au tras focuri de armÄ ca sÄ imobilizeze un bÄrbat care Èi-a bÄtut soÈia Èi fiul
Potrivit IPJ Vâlcea, vineri, în jurul orei 22.00, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o tânără din localitatea Muereasca despre faptul că tatăl său ar fi agresat-o pe mama acesteia.
Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția, lovind-o în repetate rânduri și adresându-i amenințări. Totodată, acesta l-ar fi agresat și pe fiul său, care ar fi intervenit.
La sosirea polițiștilor, bărbatul ar fi avut în mână o lopată și i-a amenințat pe oamenii legii.
Întrucât nu s-a conformat solicitărilor polițiștilor, au fost efectuate somațiile legale, fiind executate trei focuri de avertisment în plan vertical.
Ulterior, bărbatul a încetat acțiunile violente, fiind imobilizat și condus la sediul poliției.
Acesta a fost reținut, iar duminică judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat pentru violență în familie și ultraj.

