Proteste la Madrid dupÄ tragedia feroviarÄ din Spania | Zeci de rÄniÈi au fost externaÈi din spitale
Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.
Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.
Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie.
Oficialii au păstrat un moment de reculegere
ÃŽntr-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenÈ›i s-a numărat È™i Isabel DÃaz Ayuso, preÈ™edinta regiunii Madrid.
Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo
Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.
Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.
Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.
Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.
Informații de context
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia ce leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării.
Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.
Administratorul infrastructurii nu a anunțat nici un termen estimativ pentru reluarea traficului.
Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mesaje de susținere din partea mai multor personalități spaniole curg pe rețelele de socializare.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.
Presa spaniolă relatează cu lux de amănunte acțiunile de descarcerare ce au loc la locul incidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale cu ajutorul cărora echipajele de interevenție să poată să ajungă la victimele prinse în și sub vagoane.
În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost pur și simplu aruncați pe ferestrele vagoanelor.

