Protestele neautorizate au fost interzise în FranÈa. Macron a anunÈat mÄsura
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că, în zilele următoare, autoritățile vor interzice demonstrațiile neautorizate, pentru a opri dezordinea și a proteja magazinele, clădirile administrative și centrele urbane.
„Recomandarea generală este să nu se organizeze demonstraÈ›ii în următoarele zileâ€, a declarat Macron în cadrul unei reuniuni cu reprezentanÈ›ii serviciilor de informaÈ›ii.
Cu toate acestea, acțiunile sindicatelor nu vor fi interzise. Organizatorilor manifestațiilor legale vor primi rute alternative pentru marșuri.
Emmanuel Macron a acuzat grupurile extremiste de stânga pentru valul de jafuri din 17 octombrie, numindu-le acțiuni „rebele†care au scopul să răstoarne Republica. Potrivit președintelui, pe lângă acțiunile motivate politic, au avut loc și jafuri și acte de vandalism, cu care autoritățile intenționează să lupte în mod cât mai ferm.
Măsuri excepționale de securitate în Franța
În paralel, autoritățile din Franța vor coordona o operațiune de securitate „masivă†pentru protestele anunțate pentru ziua de sâmbătă. Operațiunea va implica și militari, care vor prelua unele sarcini de pază pentru a permite polițiștilor și jandarmilor să se concentreze asupra demonstrațiilor.
Concret, este vorba despre planurile de mobilizare a unor militari din cadrul Operațiunii Sentinelle.
Aceasta a fost lansată în ianuarie 2015 și implică 10.000 de militari desfășurați pe teritoriul Franței, cu scopul de a proteja populația de posibile atacuri teroriste. De regulă, militarii sunt staționați în apropierea unor obiective considerate sensibile, precum lăcașuri de cult, școli, zone turistice, gări și aeroporturi.
Trupele din cadrul operațiunii au fost mobilizate și la evenimente importante, precum Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris din 2024.

