Rețea de corupție la Sibiu: șapte polițiști și alți doi suspecți, reținuți. Mita ajungea la 2.000 de euro

Rețea de corupție la Sibiu: șapte polițiști și alți doi suspecți, reținuți. Mita ajungea la 2.000 de euro

Anchetatorii suspectează că au fost pretinse și primite sume de bani pentru promovarea examenului auto, eliberarea rapidă a cărților de identitate și înmatricularea autovehiculelor.

14 percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au pus în executare 14 mandate de percheziÈ›ie domiciliară, în cadrul OperaÈ›iunii „Jupiterâ€, desfășurată la nivel naÈ›ional sub coordonarea Parchetului General.

Ancheta vizează infracțiuni de trafic de influență, cumpărare de influență, luare și dare de mită, complicitate la fapte de corupție, precum și camătă.

Potrivit comunicatului transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în centrul investigațiilor se află un bărbat de 57 de ani, suspectat că ar fi intermediat obținerea unor documente și promovarea examenelor pentru permisul de conducere.

Bani pentru promovarea examenului auto și eliberarea documentelor

ÃŽn perioada iunie 2025 – octombrie 2026, bărbatul ar fi solicitat È™i, în unele cazuri, primit sume cuprinse între 100 de lei È™i 1.500 de euro, promițând că își va folosi relaÈ›iile cu poliÈ›iÈ™ti din cadrul serviciilor de permise, înmatriculări È™i evidență a persoanelor din Sibiu.

În schimbul banilor, acesta ar fi promis intervenții pentru eliberarea mai rapidă a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, dar și pentru acordarea calificativului „Admis†la proba practică a examenului auto.

Procurorii susțin că bărbatul ar fi acționat și ca intermediar al unor sume oferite drept mită către șapte agenți de poliție.

În această activitate ar fi fost implicat, uneori, și un alt bărbat, în vârstă de 46 de ani, care ar fi facilitat legătura dintre persoanele interesate și principalul suspect.

Potrivit anchetatorilor, sumele care ar fi fost transmise polițiștilor erau cuprinse între 50 și 2.000 de euro.

Principalul suspect este cercetat și pentru camătă

Bărbatul de 57 de ani este vizat și de acuzații de camătă.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobândă unor persoane din județul Sibiu, fără să fie autorizat să desfășoare o asemenea activitate.

Repetarea acestor operațiuni ar indica, potrivit procurorilor, că împrumuturile cu dobândă reprezentau o îndeletnicire.

Nouă persoane reținute. Procurorii decid joi asupra altor măsuri

În urma activităților desfășurate miercuri, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a nouă suspecți, inclusiv a celor șapte agenți de poliție.

Joi, 5 noiembrie, anchetatorii urmează să analizeze oportunitatea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, al Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia, al polițiștilor de investigații criminale și al structurilor de jandarmi.

Parchetul subliniază că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe întreaga durată a procesului penal.